Revoltă și dezamăgire. Asta au simțit mii de tineri de la Electric Castle care au încercat să ajungă acasă, după ce evenimentul s-a terminat. Mii de persoane au așteptat între 5 și 7 ore pentru a prinde un loc în autobuz, înapoi spre Cluj. Când au văzut că autobuzele nu sunt o soluţie, mulţi s-au refugiat la tren.
Dar nici asta nu a fost soluția câștigătoare. Deşi toate garniturile opresc în Gara Bonţida, numărul turiştilor a depăşit capacitatea trenurilor. Participanții au fost revoltați pentru organizarea defectuoasă a reprezentanților de la festival, mai ales că organizatorii au promis că vor lua măsuri chiar după prima seară, deși nu s-a întâmplat.
„Din păcate EC a decăzut dintr-un festival etalon al estului Europei într-o gherlă obscură de nivel sub-balcanic. Din 2015 de când merg așa gaozăreli nu am văzut. Efectiv la ediția asta EC a devenit un festival al cozilor. Cozi la bus, cozi la wc, cozi la băuturi. Singurul loc care funcționează la parametrii optimi e lidl-ul din festival. Efectiv totul îi un miserupism maxim și se vede de la o poștă că scopul a fost minimalizarea costurilor și maximizarea profitului.
Nu e treaba mea cum fac ei afaceri, ÎNSĂ, asta poate devia într-o problemă sociala. Controlul corporal e absolut minimal, fără jandarmi poate ar fi inexistent. De fiecare dată când am fost la Main Stage duhnea ca dracu a marijuana. Referitor la transport, din nou, niște retardisme maxime. Trecând peste chestia cu busurile care e deja arhicunoscută și pe care o puteți studia in secțiunea de comentarii al ultimei postări a celor de la EC de pe Facebook, efectiv am fost siderat de faza din gara Bonțida de dimineața asta.
Literalmente niște oameni disperați au fost îngrămădiți ca sardinele în tren, 70% nu aveam bilete și nici măcar nu am fost controlați. Acest lucru a adus deservici financiare unei companii de stat. Nu poate fi tras EC la răspundere, dar cert e că vina morală cade pe umerii lor. O să merg și astăzi doar de dragul de a vedea care e nivelul la care poate ajunge pateticul”, a scris un tânăr festivalier pe rețelele sociale.
Mii de oameni au aşteptat trenul şi câte 7 ore
Epuizaţi, petrecăreții au adormit pe marginea peronului, între linii sau direct pe iarbă. Fiecare garnitură a fost întâmpinată cu aplauze în Gara Bonţida.
„A fost o experiență foarte neplăcută. Am plecat la 2, atunci am ajuns la coada de autobuz şi am ajuns la ora 6 şi jumătate. Am ştiut că trec prin toate stările. Că îmi ard picioarele, că leşin, că mor de frig. Nimeni nu făcea nimic", mărturiseşte un participant la festival.