Elena Gheorghe a fost protagonista unui spectacol incendiar marți, 24 mai, la Sala Palatului.
„Emoțiile au fost diferite de data aceasta. Cred că intensitatea sentimentelor a fost direct proporțională cu timpul care s-a scurs în acești ani petrecuți departe de public. A fost o reîntâlnire mult așteptată și plină de recunoștință față de oamenii care mă iubesc.
Primul invitat de marcă al Elenei a fost Gicu Coadă- o legendă a muzicii armânești- alături de care a interpretat piesa extrem de îndrăgită ”Ina Ina Gione”.
Nikos Papadopoulos a venit cu un vibe aparte, de vacanță, pe acordurile piesei ”Thelo Na Me Nioseis”, iar un alt moment spectaculos a fost duetul Elenei cu Theo Rose. Cele două artiste au ridicat în picioare sala arhiplină, cu melodia ”Lumina”, piesă de succes care reprezintă prima colaborare a vedetelor. ”Mă bucur nespus că am cântat cu Elena, unul dintre modelele mele din copilărie”, a spus Theo, emoționată, în timp ce părăsea scena.
Trupa de dansatori ”Vanghilizmo” a făcut furori cu coregrafia spectaculoasă, dar și cu costumele populare aromâne, pe care toți cei prezenți la fața locului le-au admirat.
Ana Radu, unul dintre designerii preferați ai artistei, și Natalia Ciconi, un alt creator de modă apreciat, au demonstrat, încă o dată, ce înseamnă melanjul dintre talent, viziune și sclipire.
„Îi mulțumesc Anei Radu pentru superbele ținute de pe scenă, piese vestimentare la care au lucrat peste 20 de croitorese. Ana îmi este prietenă și e un adevărat profesionist în arta vestimentară. I-am povestit conceptul show-ului și cum volumele și materialele prețioase sunt semnătura ei, a fost mixul perfect. Un alt talent, Natalia Ciconi, a făcut o capodoperă, din punctul meu de vedere, o creație pictată manual, și cu foițe de aur, care parcă a fost transpusă dintr-o poveste”, a povestit artista.
Îndrăgita artistă a făcut senzație și cu bijuteriile pe care le-a asortat celor 7 ținute. Elena Gheorghe a purtat bijuterii Kultho Forever Diamonds în valoare de 80.000 de euro cu diamante, rubine, safire, topaz și diamante albastre. De asemenea, frumoasa solistă a purtat și o coroană semnată de celebra Lory Sun, românca stabilită în America, tânără care colaborează și cu staruri celebre printre care Lady Gaga, Thalia, CardiB sau Janet Jackson.
Frumoasa solistă a vorbit, din suflet, și despre recunoștința pe care le-o poartă prietenilor apropiați, familiei și soțului, pentru sprijinul moral neprețuit.
Elena nu a uitat nici de colegii ei de scenă și de staff-ul tehnic, cărora le muțumește pentru profesionalism și pentru eficiența de care au dat dovadă: “Le mulțumesc colegilor de scenă, staff-ului, invitaților mei și, nu în ultimul rând, soțului meu, Cornel, care m-a suportat eroic în această perioadă de stres și pregătiri, și a fost alături de mine cu sufletul, cu talentul lui de muzician, cu abilitățile extraordinare de organizare, dar și cu cele mai bune sfaturi”, a declarat cântăreața, după spectacol.