Sute de angajați Twitter au demisionat după ce Elon Musk le-a dat un termen limită pentru a se decide dacă rămân sau pleacă „pentru a construi un nou Twitter 2.0”
Elon Musk a stabilit ca data limită până la care angajații Twitter trebuie să se decidă dacă vor sau nu să rămână în companie să fie 17 noiembrie. Cei care vor să se alăture noului proiect, Twitter 2.0, trebuie să răspundă cu „Da” pe un formular Google.
„În viitor, pentru a construi un Twitter 2.0 revoluționar și a reuși într-o lume din ce în ce mai competitivă, va trebui să fim extrem de hardcore. Acest lucru va însemna să lucrezi ore lungi la intensitate mare. Doar performanța excepțională va constitui o notă de trecere”, a scris Musk, în mesajul transmis angajaților.
Sute de angajați au început să posteze mesaje și emoticoane de rămas-bun pe mesageria internă, anunțând că răspunsul lor în cazul ultimatumului dat de noul proprietar este negativ.
„Programul meu de lucru s-a terminat cu Twitter 1.0. Nu vreau să fac parte din Twitter 2.0”, a scris un angajat.
Mai mulți angajați ai Twitter au declarat că, având în vedere amploarea demisiilor din această perioadă, se așteaptă ca platforma de socializare, să se destrame în curând. Compania a pierdut în această săptămână „ingineri legendari”, dar și alți oameni capabili, care au făcut ca Twitter să fie una dintre cel mai utilizate platforme de socializare.
„Toți oamenii care au făcut acest loc să fie unul incredibil pleacă”, a scris un angajat al Twitter. „ Va fi extrem de greu pentru Twitter să-și revină de aici, oricât de intens vor munci oamenii care rămân”, a mai adăugat el.
Cu toate acestea, Elon Musk nu este deloc îngrijorat cu privire la viitorul companiei. „Cei mai buni oameni rămân”, a afirmat el într-o postare pe Twitter despre plecările angajaților.