Elton John este unul dintre cei mai apreciați artiști din întreaga lume, iar după ce a susținut ultimul său concert în Statele Unite ale Americii, acesta a anunțat când va avea loc ultimul său concert din Marea Britanie. Cântărețul va urca pentru ultima dată pe scenă pentru fanii britanici la festivalul de la Glastonbury de anul viitor.
Citește și: VIDEO Elton John a izbucnit în plâns după concertul de la Casa Albă
Elton John a anunțat că ultimul său concert în Marea Britanie va avea loc în anul 2023 la festivalul de la Glastonbury, fiind a doua sa apariţie în cadrul acestui show. În
Citește și: VIDEOCLIP: Elton John, Britney Spears- Hold Me Closer
„Nu aş putea fi mai încântat să fiu cap de afiş pe scena Pyramid. Pe măsură ce turneul meu Farewell Yellow Brick Road se încheie, nu există o modalitate mai potrivită de a-mi lua rămas bun de la fanii mei britanici”, a spus Elton John într-un comunicat.
Anunțul a apărut după ce Elton John a susținut luna trecută ultimul său concert din Statele Unite ale Americii pe Stadionul Dodger din Los Angeles. Evenimentul a fost transmis în direct pe Disney+, iar celebrului cântăreț i s-au alăturat și alți artiști, precum Dua Lipa, Kiki Dee şi Brandi Carlile.
Co-organizatorul festivalului de la Glastonbury, Emily Eavis, a adăugat: „Vom închide festivalul şi vom marca acest moment uriaş din istoriile noastre. Suntem foarte fericiţi să-l aducem în sfârşit pe Rocket Man la Worthy Farm”.
Totuși, acesta nu va fi ultimul concert din cariera sa, deoarece Elton John și-a reluat turneul de adio ”Farewell Yellow Brick Road”, care a început în 2018 și va continua prin Europa până în iulie 2023. Un alt spectacol care a fost programat anterior pentru Accor Arena din Paris pe 25 iunie va avea loc acum pe 21 iunie.
Festivalul Glastonbury 2023 se va desfăşura de miercuri, 21 iunie, până duminică, 25 iunie. Biletele au fost puse în vânzare la începutul lunii noiembrie și s-au vândut într-o singură oră. Prețul acestora a fost de 335 de lire sterline, plus taxa de rezervare, un preț mai mare decât în 2019, când acestea au costat 265 de lire sterline cu tot cu taxa de rezervare.