După colaborările de succes cu Dua Lipa, Ed Sheeran, Stevie Nicks și Eddie Vedder, Elton John lansează videoclipul piesei înregistrate cu Stevie Wonder, intitulată „Finish Line". Piesa se regăsește pe LP-ul "The Lockdown Sessions", fiind lansat în octombrie 2021 și s-a plasat pe poziția a 10-a în topul Billboard 200. „Finish Line" a fost realizată și cu ajutorul celor de la The Sunday Service Choir, faimosul cor de gospel al lui Kanye West.
Videoclipul piesei „Finish Line" îmbină filmări din arhiva personală și fotografii cu momente cheie din viața oamenilor cu scene de pandemie, așa că, pe lângă cuplurile cu bebelușii lor, nunți și reuniuni de familie, apar și lucrători din domeniul sănătății copleșiți de numărul de cazuri și oameni care poartă măști.
Citeste si: Elton John, obligat să aterizeze forțat cu avionul privat în mijlocul unei furtuni
„Sună pur și simplu incredibil. Vocea lui Stevie sună ca la 19 ani din nou. A fost o experiență specială să înregistrez piesa asta cu Stevie", a declarat Elton John.
„Este în același timp o bucurie și o onoare să cânt pentru Elton! El a fost cu adevărat unul dintre cei mai grozavi oameni în muzică, prietenie și iubire pe care i-am întâlnit în această viață! Creația artistică și muzica înseamnă, precum iubirea, un angajament continuu care ține mai multe vieți.