Fata interpretei de muzică populară a luat permisul la Pitești, unde în urmă cu câțiva ani a bubuit un scandal imens legat de o rețea prin care, contracost, se obțineau permise auto pe bandă rulantă. În cadrul unui interviu oferit recent, Emilia Ghinescu a spus că înțelege de unde au pornit comentariile răutăcioase, dar că fiica sa chiar s-a descurcat foarte bine.
„Fiica mea are permis de la 16 ani, deci ea conduce de doi ani. A fost oarecum o etapă pregătitoare pentru permisul de 18 ani, cel pe care l-a luat acum. Ea este un șofer bun, iar eu ca mamă… Copilul meu a fost foarte intrigat. A văzut niște comentarii. Ei au acces la pagina mea de Facebook și la pagina mea de Instagram. Mă refer la cei mari, la băiat și la fată.
Dovadă că nu ar da șpagă pentru nimic în lume ca vreunul din copiii ei să ia permisul de condus, că băiatul, Andrei (26) nu l-a luat chiar din prima la vârsta de 18 ani: "E o șoferiță foarte bună, nu doar ea, și băiatul meu, Andrei, care are 26 de ani e șofer bun. Merge cu mine la evenimente și conduce foarte mult, iar în Erica am totală încredere. A luat permisul la 16 ani când a dat, l-a luat din prima, acum la 18, la fel. Cei care sunt din Argeș știu că atunci când vorbesc despre domnul Nedelescu este unul dintre cei mai exigenți examinator din Argeș. Trebuie să fii foarte bun ca să iei permisul la el, altfel nu îl ia nimeni. Mă bucur tare mult că ea l-a luat. În ziua respectivă, din 9 persoane care au dat la domnul Nedelescu, doar doi au luat, un băiat și ea. Adică din 9 oameni doar doi au luat permis. E un lucru destul de mare. Câteodată, sunt zile în care examinatorul nu dă niciun permis. Este foarte exigent și cei care îl cunosc știu lucrul acesta. Eu am fost lângă ea și niciodată nu aș face lucrul ăsta, nici cu băiatul meu. Băiatul n-a luat permisul, din prima, la 18 ani, a picat la sală. I-am spus să pune mâna să învețe. I-am zis de la început că e în joc viața lui și a celorlalți participanți la trafic. I-am zis că nu vreau să stau cu emoții acasă și dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva din vina lui eu să-mi dau cu pumnii în cap să spun că eu sunt vinovată că trebuia să ia permisul pe ce știe el, nu pe cum intervin eu. Același lucru s-a întâmplat și cu fiica mea și, ca atare, ei sunt șoferi buni și responsabili, ca și mine, de altfel ”, a mai spus Emilia Ghinescu pentru sursa menționată anterior.