Preşedintele francez Emmanuel Macron va ajunge azi în România, într-o vizită în care se va întâlni cu soldații francezi care se află în țara noastră, a anunțat vineri Palatul Elysée. Însoţit de miniştrii de externe, Catherine Colonna, şi apărării, Sébastien Lecornu, președintele Franței va ajunge la sfârşitul zilei de marți la baza Mihail Kogălcineanu, lângă Constanţa, principalul port românesc la Marea Neagră, punct devenit strategic după începutul războiului.
După ce va fi întâmpinat de premierul român, Nicolae Ciucă, şeful statului francez va discuta cu forţele misiunii Aigle, lansată în cadrul întăririi de către NATO a “poziţiei sale de descurajare şi defensive pe flancul său estic al Europei”.
Miercuri dimineaţă, i se va alătura la baza NATO preşedintele României, Klaus Iohannis, după care Emmanuel Macron va exprima "un mesaj foarte clar al angajamentului nostru faţă de aliaţii din NATO şi partenerii europeni", potrivit preşedinţiei franceze care insistă asupra" investiţiei foarte semnificative" pe care îl reprezintă. Franţa a instalat recent acolo un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.
La orele prânzului, Emmanuel Macron va fi primit la Chişinău, capitala Republicii Moldova, de preşedinta Maia Sandu, cu care a dezvoltat “ o relaţie de încredere ” după ce a primit-o de trei ori la Paris din februarie 2021.