Ștefan Bănică Junior este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, iar în anul 2023 aniversează 20 de ani de concerte de Crăciun la Sala Palatului. Cu această ocazie, celebrul artist a susținut mai multe spectacole aniversare în luna decembrie, la care a fost însoțit de soția lui, Lavinia Pârva, dar și de cei trei copii ai săi.
Ștefan Bănică Junior se mândrește cu o carieră împresionantă, atât în lumea actoriei, cât și în lumea muzicii, iar an de an reușește să strângă sute de oameni la concertele pe care le susține la Sala Palatului. Anul acesta, artistul a susținut o serie de spectacole timp de patru zile consecutive, care au avut în centru ideea de familie. Din acest motiv, Ștefan Băbică Jr. le-a pregătit o surpriză fanilor săi și a cântat pe scenă alături de soția lui, Lavinia Pârva, și cei doi copii, Violeta Marin Bănică și Radu Ștefan.
Copiii artistului au demonstrat că au moștenit talentul tatălui lor, astfel că împreună au făcut un show de excepție, extrem de emoționant. Violeta Marin Bănică a cântat la pian, în timp ce Radu Ștefan l-a acompaniat vocal pe Ștefan Bănică Jr. Celebrul cântăreț a cântat alături de soția lui colindul „Doar un Crăciun cu tine”, momente în care se putea observa că acesta radiază de fericire lângă femeia care l-a făcut tată pentru a treia oară.
Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pârva au împreună un băiețel, în vârstă de 4 ani, pe care au încercat de-a lungul timpului să îl țină departe de ochii publicului. Cu toate acestea, micuțul și-a făcut zilele trecute prima apariție publică după ce s-a alăturat părinților lui pe scena de la Sala Palatului. Alexandru a alergat în brațele părinților și i-a dăruit mamei sale o floare.
„La asta chiar nu mă așteptam. O să ne tragă puțin la răspundere, îți spun eu”, a spus Lavinia Pârva, surprinsă că și-a văzut fiul pe scenă.
„El este un prieten de-al nostru. Îl cheamă Alexandru. Ea este soția mea, Lavinia Pîrva Bănică! El este băiețelul meu, băiețelul nostru. Hai cu tati, mă doare mijlocul”, s-a exprimat Ștefan Bănică Jr..
„Noi ne retragem. Succes tati! Sărbători fericite, Sala Palatului”, a rostit emoționată Lavinia Pârva, ieșind de pe scenă de mână cu micuțul Alexandru.
„Asta-i O dată-n viață, de Iuliana Tudor. Nu o să mai vedeți așa ceva!”, a mai spus artistul, după ce fiul său a marcat prima apariție publică, potrivit playtech.ro.