Deși s-a pregătit temeinic pentru ediția-concept, Emy Alupei ne le-a îndeplnit așteptările juraților și a părăsit competiția.
Emy Alupei a pregătit un moment extrem de emoționant alături de mama ei, însă cu toate că actul artistic a fost apreciat de jurați, ținuta nu.
Emy și Oana s-au clasat pe ultimele locuri după punctajul juraților și au pășit în fața juriului alături de Roxana Nemeș care a obținut un numpr mic de steluțe.
Însă pe lângă cele trei fete care s-au afșat deja în față pentru a primi verdictul, s-au mai alăturat și Cristina Șișcanu și Deea Codrea, ca urmare a nominalizărilor din partea fetelor.
Cu ochii în lacrmi de emoție, Emy a aflat că ea este vedeta care părăsește competiția. La scurt timp după moment, cântăreața simtit să scrie câteva cuvinte și pe contul ei de Instagram.
„Si am iesit! Mi-a fost greu... foarte greu, unii o vad floare la ureche cand de fapt nu e nici pe departe asa.
Tin multe in mine chiar daca ma vedeti transparenta. A fost o experienta foarte buna pentru mine. In primul rand a fost prima oara cand am fost in cadrul unei emisiuni de genul asta si am invatat foarte multe. Poate n-am corpul perfect, caracterul perfect, dar cu toate astea IMI ASUM! Imi asum ce sunt, cine sunt! Atat a fost sa fie parcursul meu in Bravo, ai stil! Celebrities si multumesc tuturor pentru oportunitate! Am plans! Si nu mi-e rusine. Toti plangem, chiar daca aratam sau nu.
Fiti mai buni si incercati sa intelegeti oamenii si dincolo de marele ECRAN!", a scris Emy Alupei pe contul ei de socializare.