Potrivit celor mai recente statistici, România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește violența în familie. În perioada 2017- 2022, 1156 de persoane au fost ucise de propriile rude, iar alte 217.000 de persoane au fost agresate de cei apropiați. Nici în primele luni ale lui 2023 statisticile nu arată mai bine, cazurile înregistrate sunt în creștere cu 3,6% față de anul precedent.
Fenomenul este unul îngrijorător, iar cifrele acestea ne duc cu gândul la o adevărată epidemie a violenței, pe care doar prin conștientizare și dezbatere publică o putem opri.
Cum poate fi prevenită violența de orice fel, fie că este vorba de crime care au șocat opinia publică, tentative de sinucidere, de consum de droguri și de alcool care duc la situații dramatice, vom afla de la specialiștii intervievați de Claudia Costandiş, reporterul Știrilor Kanal D.
Campania se axează pe exemplificarea unor cazuri deosebit de grave, care au cutremurat opinia publică în ultima perioadă, ridicând întrebări esențiale cu privire la motivele care au determinat anumiți indivizi să comită acte de cruzime, îndreptate asupra celorlalți sau asupra lor înșiși.
"Ne dorim să mergem dincolo de știrile dureroase, de informația la primă mână, și să intrăm în mintea unor oameni care au ucis, care au încercat să se sinucidă sau care, prin consumul de stupefiante sau alcool, îi pun pe alții și pe ei înșiși în pericol.
În următoarele săptămâni, în fiecare sâmbătă, în grupajul informativ de la ora 18:00, Știrile Kanal D vor continua să exploreze această temă, aducând în prim-plan cazuri dramatice, interviuri cu specialiști, supraviețuitori și reprezentanți ai comunității, pentru a încuraja dialogul deschis și conștientizarea publicului cu privire la importanța prevenirii violenței în societate.