Close sidebar
Stiri mondene

„Eram nefericită! Aș vrea ca oamenii să știe”. Andreea Marin a povestit despre momentele dificile din timpul căsniciei cu Ștefan Bănică. Vedeta a suferit de depresie

Andreea Marin a suferit de despresie [Sursa foto: Instagram]

Andreea Marin a trecut prin momente dificile în timp ce era căsătorită cu Ștefan Bănică. Iată ce a ajutat-o pe vedetă să învingă depresia după divorț.


In articol:

Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, iar recent a vorbit deschis despre momentele dificile prin care a trecut în timp ce era căsătorită cu Ștefan Bănică. Chiar dacă acum se poate declara o femeie împlinită, având o carieră de succes și o fiică superbă, pe Violeta, celebra prezentatoare nu a fost ferită de încercările vieții.

Invitată la podcastul lui Mihai Morar, Andreea Marin a dezvăluit că a suferit de depresie, dar și cum a reușit să învingă această boală după divorțul de Ștefan Bănică. Iată mărturisirile vedetei.

Citește și: ”Emoții pe care nu le pot exprima în cuvinte” Ștefan Bănică Jr. radiază de fericire alături de Lavinia Pârva. Cei doi au cântat împreună la Sala Palatului

Iată ce a ajutat-o pe Andreea Marin să învingă depresia după divorțul de Bănică
Andreea Marin și fiica ei, Violeta[Sursa foto: Instagram]

Andreea Marin a suferit de depresie în timpul căsniciei cu Ștefan Bănică

Andreea Marin și Ștefan Bănică au fost căsătoriți timp de 7 ani și chiar dacă părea că aceștia formează familia perfectă, despărțirea celor doi a venit atunci când toată lumea se aștepta mai puțin, în anul 2013. La acea vreme, vedeta a dezvăluit că s-a confruntat cu o depresie cruntă, care a amplificat tensiunea din căsnicie și în cele din urmă a dus la divorț.

„Eram nefericită! Depresia e o boală, dar nu a avut legătură cu copilăria. Am avut destule necazuri la maturitate ca să știu că nu avea legătură cu copilăria. Aș vrea ca oamenii să știe, să fie un semnal de alarmă când încep să aibă insomnii, să se trezească dimineața cu lacrimi în ochi, fără să se întâmple nimic, abia te trezești și deja simți că sufletul îți plânge.

Când simți că te doare sufletul, dar nu ai un motiv clar, adică nu ți s-a întâmplat nimic în perioada aceea.

Când începi să te cerți prea mult, nemotivat, cu cei dragi, din jurul tău. Cei din jur au observat… ce motive aveam să mă plâng? Tocmai născusem o fetiță, iubirea vieții mele, aveam casă, aveam masa și o meserie”, a povestit Andreea Marin la podcastul lui Mihai Morar.

Citește și: Andreea Marin ar colabora profesional cu Ștefan Bănică?! Ce spune prezentatoarea TV: „ Nu e nicio problemă”

Andreea Marin a suferit de depresie în timpul căsniciei cu Ștefan Bănică
Andreea Marin[Sursa foto: Instagram]

Momentul care a determinat-o pe Andreea Marin să învingă depresia este cel al decesului Mădălinei Manole, despre care s-a spus că s-ar fi sinucis în urma unei lupte cu aceeași afecțiune. Ulterior, celebra prezentatoare și-a dat seama că avea niște puncte comune cu regretata artistă, astfel că a decis că ceară ajutorul specialiștilor pentru a se vindeca.

Nu poți ieși singur din asta, nu te poți vindeca singur de depresie, mintea îți e întunecată. Eu am pornit, din păcate, de la povestea mult mai dură a Mădălinei Manole. Când a avut loc drama, la un moment dat, urmăream știrile și un psiholog vorbea despre ce înseamnă această boală. Am fost uimită să descopăr niște puncte comune cu ceea ce simțeam și trăiam eu.

Până atunci nu îmi trecea prin cap să accept așa ceva, pentru că sunt un om puternic și nu pot trece eu prin asta, îmi spuneam. Am înțeles din explicațiile acelui psiholog că ar trebui să verific…”, a mai adăugat îndrăgita prezentatoare.

Citește și: Cum a reacționat Ștefan Bănică Jr. după ce fiica lui, Violeta, i-a spus că vrea să urmeze o facultate peste hotare

Andreea Marin, despre despărțirile prin care a trecut

Andreea Marin spune că după moartea mamei sale și-a dorit foarte mult un partener care să fie sensibil la nevoile ei, însă relațiile ce au urmat nu au reușit să o facă fericită, iar atunci când nu a mai avut ce să salveze a decis să meargă pe propriul drum. După divorțul de Ștefan Bănică, Andreea Marin a dat o nouă șansă iubirii și s-a căsătorit cu Tuncay Ozturk, fizioterapeut de profesie, însă nici acest mariaj nu a funcționat, astfel că divorțul a avut loc după 4 ani. Acum, vedeta și-a găsit fericirea în brațele Adrian Brâncoveanu, bărbatul care a cucerit-o și cu care este împreună de 7 ani.

„După moartea mamei mi-am dorit foarte mult să am un partener de viață cu care să mă înțeleg, care să fie sensibil la nevoile mele, așa cum eu sunt mereu sensibilă la nevoile celor din jur. Și mult timp nu s-a întâmplat așa, nu s-au potrivit toate.

Eu nu am avut o despărțire numai așa, pentru că sunt eu grăbită în viață. A fost numai când am înțeles că eu nu mai am ce salva acolo. Și că nepotrivirea e atât de mare încât ne va fi mai bine pe drumuri diferite”, a mai spus Andreea Marin.