- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Este oficial. ”Wednesday”, serialul de succes de pe Netflix, regizat de Tim Burton, va avea al doilea sezon - VIDEO
Platforma de streaming Netflix a anunțat că serialul "Wednesday", despre familia Addams, va avea și al doilea sezon. Încă de la prima difuzare pe micile ecrane, serialul filmat în România a devenit un adevărat fenomen. Creat de Alfred Cough şi Miles Millar şi regizat de Tim Burton, „Wednesday” are în prim-plan personajul cu acelaşi nume care încearcă să se adapteze la noua şcoală, Nevermore Academy, rezolvând o serie de crime. Jenna Ortega le dă aici replica lui Gwendoline Christie („Game of Thrones”), Christina Ricci, Catherine Zeta-Jones şi Luis Guzman.
Producătorii serialului au confirmat vineri, într-un anunț făcut pe Tudum, platforma Netflix pentru fanii săi, că serialul a fost reînnoit pentru un al doilea sezon.
”De abia așteptăm să ne aruncăm cu capul înainte într-un alt sezon și să explorăm lumea înfricoșătoare și stranie a Nevermore”, au declarat cei doi.
Citește și: Jenna Ortega, detalii despre personajul Wednesday: „Erau zile în care filmam chiar și câte 12 ore”
Acest serial în opt episoade a înregistrat 5,3 miliarde de minute vizionate în prima săptămână completă de disponibilitate. Serialul a fost depăşit doar de sezonul 4 „Stranger Things”, care a fost vizionat timp de 7,2 miliarde de minute în prima sa săptămână completă de disponibilitate.
Primul sezon a fost filmat în România
Filmările pentru primul sezon au avut loc în România.
Printre locurile folosite s-au numărat Castelul Cantacuzino din Bușteni, gara regală din Sinaia, Casa Monteoru din București, Universitatea de Politehnică din capitală și Sera Veche a Grădinii Botanice.Lansat pe 23 noiembrie, a realizat cel mai bun debut pentru un serial în limba engleză din istoria platformei Netflix.
Potrivit The Hollywood Reporter, a înregistrat 341,2 de milioane de ore de vizionare în toată lumea în prima săptămână de difuzare, doborând recordul de 335 de ore deţinut de sezonul 4 al serialului „Stranger Things”.Din distribuție fac parte Jenna Ortega (Wednesday Addams), Gwendoline Christie (Principal Larissa Weems), Jamie McShane (Sheriff Galpin), Percy Hynes White (Xavier Thorpe), Hunter Doohan (Tyler Galpin), Emma Myers (Enid Sinclair), Joy Sunday (Bianca Barclay), Naomi J Ogawa (Yoko Tanaka), Moosa Mostafa (Eugene Ottinger), Georgie Farmer (Ajax Petropolus), Riki Lindhome (Dr.
Ce actori români au jucat în primul sezon „Wednesday” de pe Netflix
Pe pagina oficială de Facebook a platformei Netflix au apărut postere cu toți actorii români care au participat la filmările pentru primul sezon al producției.
George Burcea, evident, în rolul lui Lurch, deja cunoscut pentru cadrele în care a apărut. Deși puține la număr, acestea au fost mai mult decât relevante pentru ca fanii actorului să-l vadă în ipostaza inedită.
Vezi această postare pe Instagram
Victor Dorobanțu, super-magicianul care a jucat roul lui Thing și care a îndurat cele mai grele condiții de filmare.
Vezi această postare pe Instagram
Ana Ularu, care apare și ea într-o secvență episodică. Anamaria Marinca, alias The Old Guard. Cezar Grumăzescu, la fel, cu secvențe episodice. Andrei Duban, în scena din cafeneaua Girueta, un cadru care a durat mai puțin de 3-4 secunde. Acestora li se adaugă numeroși alți tineri care au participat la filmările de grup și au reprezentat, în serial, elevii speciali de la Nevermore.