Nume sonor în cinematografia românească, îndrăgită și apreciată pentru aparițiile sale pe micul și marele ecran, dar și în teatru, actrița Cezara Dafinescu a suferit o intervenție medicală după un accident grav. După ce și-a primit premiul pentru întreaga carieră, artista a căzut de pe scenă. Incidentul i-a pricinuit grave probleme și a avut nevoie de intervenția medicilor.
"Am avut o problemă când m-au serbat la Tiff pentru întreaga carieră. Când m-am dat jos de pe scenă am căzut și mi-am făcut fractură la genunchi și atunci pandemia a coincis cu statul în gips, cu probleme. Eu sunt o fire mai sportivă și mulțumesc lui Dumnezeu am fost mai mereu sănătoasă și spaima asta de boală și de neputință te face mai puțin optimist.", a declarat Cezara Dafinescu.
"Meseria asta este un calvar dacă nu ai talent, și o bucurie dacă îl ai. Talentul ăsta e ceva pe care nimeni nu poate să îl definească. Este acel dar, acel fluid dat de Dumnezeu care te îndeamnă să le dai la rândul tău oamenilor bucurie, lumină, dragoste și, mulțumesc lui Dumnezeu, eu am avut parte de așa ceva.E o meserie dificilă, cu multe sacrificii, dar toate supărările și toate neîmplinirile le uiți în clipa în care ești pe scenă, dăruiești oamenilor iubirea ta și primești în schimb.",
Cu un palmares care include nu mai puțin de 40 de roluri în film, apariții în seriale de televiziune și peste 60 de roluri principale interpretate în cele patru decenii de activitate în teatru, Cezara Dafinescu se numără astăzi printre cei mai iubiți artiști din România.
În 1973 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în același an a jucat în Explozia, în regia lui Mircea Drăgan. De-a lungul anilor, Cezara Dafineescu s-a remarcat și în: Întoarcerea Vlașinilor (1983, Mircea Drăgan), Secretul lui Nemesis (1985, r. Geo Saizescu), Dumbrava minunată (1980), Cucoana Chiriţa (1986) și Chiriţa în Iaşi (1987, r. Mircea Drăgan), Boy Wizard (1996, r. Johnny Mysto), dar și în producții de televiziune extrem de populare.
Citește și: Cezara Dafinescu: "In familia mea au fost femei frumoase. Eu sunt cea mai uratica!"