Connect-R și Misha s-au căsătorit în anul 2013, iar 5 ani mai târziu, în anul 2018, au divorțat. Din iubirea lor, a venit pe lume o fetiță. Chiar dacă s-au despărțit, fără a dezvăluit motivul divorțului, cei doi au păstrat o relație civilizată, de dragul fiicei lor.
„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț.
N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă. La mine nu mai funcționau reproșurile pentru că știam cine sunt și cum m-am schimbat.Ea mă vedea că sunt altfel, mă vede acum că m-am schimbat dar nu acceptă împăcarea. Cel mult o ușă întredeschisă. E vorba de orgoliu și neîncredere. Are teamă că se pot repeta trădările mele și nu vrea să mai trăiască nicio dezamăgire. E Rac, e familistă convinsă, a renunțat la o carieră națională și internațională ca să fie cu mine, ca să se nască fata, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o. Eu înțeleg dezamăgirea ei și nu îmi refac viața! ”, mărturisește Connect-R în carte.
Misha și Connect-R au divorțat de mai bine de cinci ani, iar, de atunci, cei doi nu au mai fost văzuți în compania unei alte persoane. Cu toate că au trecut mai mult de cinci ani de la separare, Misha dă de înțeles că îi place să fie singură și exclude ideea de a se recăsători sau chiar de a avea un al doilea copil.
„Nu știu dacă sunt fericită neapărat, nu pot să spun că neapărat sunt fericită, cred că sunt mai liniștită. Acesta ar fi un răspuns sincer. Nu mi-am găsit jumătatea, nu sunt în nicio relație, nici nu-mi doresc în momentul de față. Îmi doresc foarte mult să mă axez pe carieră, deci nu mă gândesc să îmi fac vreo relație, sunt super bine așa cum sunt cu mine și sincer nu simt în momentul acesta să întâlnesc pe cineva", a zis fosta soție a lui Connect-R.