Ovidiu Lipan Țăndărică a locuit câțiva ani în Germania, alături de fosta soție, Sabina. Cei doi au divorțat după Revoluția din 1989, iar artistul s-a întors în România. Sabina și Alexander, fiul lor, au rămas în Germania, acolo unde locuiesc și în prezent. Artistul a povestit, recent, cum a decurs dialogul cu mama fiului său atunci când el i-a spus că vrea să se întoarcă în România.
„Eu spun că am fost un soț bun. A fost o perioadă când Sabine mi-a dat certitudine, o anumită siguranță. Avându-l în 90 pe Alexander și la 9 ani l-am părăsit și am venit în Romania. Am preferat să mă întorc și să-mi duc viața. Cred că am făcut un lucru bun că m-am întors, am rămas în relații bune cu Sabine, are locul ei special în viața mea.Sufletul, trupul nu a putut să renunțe la România.
„Fosta mea soție, având în Germania un trust de presă și fiind legată de serviciu, nu a putut să mă însoțească în România, a preferat să rămână în țara ei natală. Am vorbit, ca doi oameni maturi, ne-am înțeles, m-a înțeles, ceea ce e mare lucru.
În urmă cu 20 ani, Ovidiu Lipan Țăndărică avea să o cunoască pe actuala sa iubită, de profesie avocat. Celebrul toboșar al trupei Phoenix se declară extrem de îndrăgostit de iubita sa: „Eu am 71 de ani. În viață, sunt mai multe forme de iubire. Este iubirea de început, iubirea sexuală, atracția fizică, însă iubirea de suflet rămâne veșnică. Și cu asta am spus totul!',
Ovidiu Lipan Țăndărică nu a uitat, nici în ziua de azi, care a fost prima femeie de care s-a îndrăgostit. Bateristul care a făcut parte din trupa Phoenix a povestit cum pe vremea când era foarte tânăr s-a îndrăgostit de o suedeză, o femeie pentru care îl invidiau chiar și prietenii.
" Prima dragoste…la mine au fost mai multe! Îmi amintesc și acum – a fost o suedeză, eram puști, cântam la mare. Toți făceau culoar când treceam cu ea. Și acum îmi spun, când mă întâlnesc cu prieteni care își amintesc de perioada aia. Cu suedeza a fost foarte frumos! Știi de ce? Pentru că eu nu vorbeam suedeza', a povestit Ovidiu Lipan Țăndărică.