Cu toate că în seriale este plină de viață și pusă mereu pe șotii, în realitate, actrița s-a luptat cu o boală necruțătoare. După ce a fost diagnosticată cu cancer, Anca Sigartău era convinsă că acest lucru îi va fi fatal. Medicii erau cât se poate de rezervați în privința șanselor sale de vindecare, dar se pare că minunile există.
Deși făcuse tratamentul, cadrele medicale nu i-au dat voie să plece din spital, pentru că tumora se dezvolta chiar și pe citostatice. Cu toate acestea, Anca Sigartău a insistat să fie externată, deoarece a vrut să țină Postul Crăciunului, lucru pe care l-a și făcut. Actrita a spus că a ținut post pentru a fi pregătită în cazul în care nu mai avea șanse la viață, însă a avut parte de surpriza vieții ei.
„Am știut despre post că începe pe 15 noiembrie, Postul Crăciunului. Știam de la bunica mea că așa începe postul. Așa am știut eu că vreau să mă duc să țin post, nu am spus la nimeni, nu a fost un regim alimentar. Am ținut și eu cum am putut, nu am mâncat lapte, carne, brânză. Am primit foarte multe mesaje că dacă țin post mă fac bine. Dar nu a fost un deal cu Dumnezeu, că dacă ţin postul mă fac bine. Eu știam că mor, nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc mai mult. Apoi, pe 20 decembrie, când am fost la control, doctorul m-a întrebat unde este tumora, ce am făcut cu ea. I-am zis că îi spun ce am făcut, dar nu o să mă creadă. I-am zis că am ținut post și atât. Înăuntrul meu, ştiam că dacă Dumnezeu vrea, orice e posibil. Cum să nu crezi? Nu am avut nicio gândire pozitivă când am ţinut postul, ştiam că mor. Nu am făcut niciun pact cu Dumnezeu şi nici nu voi face” , a spus Anca Sigartău.