Eurovision a anunțat, vineri, 19 noiembrie că a dat startul înscrierilor pentriu ediția din 2022 a concursului. Compozitorii din România își pot înscrie piesele până pe 19 decembrie, la adresa eurovision.romania@tvr.ro .
Melodiile înscrise vor fi ascultate de juriu în zilele de 21 şi 22 decembrie, urmând ca în data de 23 decembrie să fie anunțate piesele care vor intra în concurs pentru selecția națională. Juriul de preselecție va alege 45 de piese pentru selecția națională, urmând ca mai apoi să se califice 20 de piese pentru finală.
„Sper că revenirea la selecţia naţională va fi de bun augur, iar artiştii vor profita de această oportunitate pentru a-şi încerca şansa de a reprezenta România la Eurovision. Vom promova intens deschiderea înscrierilor, inclusiv în rândul şcolilor de muzică şi caselor de producţie. De asemenea, aşteptăm şi proiecte realizate de compozitori din străinătate, pentru a creşte volumul de înscrieri şi, implicit, nivelul competiţiei”, a transmis Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România, la deschiderea sesiunii de înscrieri.
Semifinala și finala selecției naționale Eurovision vor avea loc la începutul anului viitor, pe parcursul lunilor februarie şi martie. Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, atunci când se va afla și cine va reprezenta România la Eurovision.
Pasionții de muzică și de astfel de concursuri, pot alege care este piesa care se va califica mai departe, iar anul acesta este o premieră în sistemul de vot.
În faza semifinalei, publicul va vota piesele favorite pe contul de Facebook al Eurovision România şi va califica cinci dintre piese. Lista celor 20 de finalişti va fi completată cu rezultatele votului juriului de specialişti.
În ultima fază a selecţiei naţionale, câştigătorul va fi decis de juriul concursului şi de telespectatori (prin SMS), punctajul acordat de public având ponderea punctajului acordat de un jurat.