Festivalul UNTOLD, care a ocupat anul acesta locul 3 în topul celor mai mari și mai spectaculoase festivaluri din lume, pregătește pentru 2025 o ediție aniversară legendară. Evenimentul se întoarce în atenția fanilor săi cu experiențe magice, un line-up de excepție și o atmosferă electrizantă. Acesta va avea loc în perioada 7-10 august, la Cluj-Napoca, iar cei care sunt dornici de distracție și vor să-și facă amintiri de neuitat vara viitoare sunt așteptați în număr cât mai mare. Iată care este prețul biletelor în acest moment.
Citește și: Theo Rose, gest plin de curaj! Puține vedete din SHOWBIZ îndrăznesc să se posteze așa: "Uitați"
Festivalul UNTOLD revine cu o ediție spectaculoasă în 2025. Având în vedere că evenimentul aniversează 10 ani de când bucură fanii cu o diversitate a genurilor muzicale, artiști de top și experiențe memorabile, așteptările sunt mari.
Programul pe care îl au, dansează, e un program foarte dinamic și avem câteva idei prin care putem duce această experiență la nivelul următor, dar mai ales și cu interacțiune cu publicul, oamenii să fie integrați în acele momente, să fie parte din acele momente
De-a lungul timpului, pe scenele festivalului UNTOLD au urcat nume mari din industria muzicală. În 2024, peste 250 de artişti naţionali şi internaţionali de top, alături de echipele lor, au cântat la Cluj, printre care Sam Smith, Lenny Kravitz, Burna Boy, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Alok, Steve Aoki, Lost Frequencies, Timmy Trumpet, FISHER, Carl Cox, Solomun și Black Coffee. Artiștii din 2025 nu au fost anunțați încă, însă organizatorii spun că aceștia se află pe lista celor mai doriți artiști în rândul publicului.
De-a lungul timpului, organizatorii au avut de îndeplinit mai multe cerințe, unele dintre ele fiind cu totul deosebite. Lenny Kravitz a cerut ca în camera sa de hotel să fie o temperatură constantă, de 23 de grade, asigurată într-un mod cât mai natural. „Am avut de-a lungul timpului solicitări din cele mai interesante, începând de la artiști care ne-au cerut să le aducem un Rolex, un ceas Rolex, până la prosoape de o anumită culoare, de un anumit material. Anul acesta, spre exemplu, Lenny Kravitz ne-a solicitat să îi pregătim o temperatură de 23 de grade în camera de hotel, să fie o temperatură constantă și atenție să nu fie făcută cu aer condiționat, să fie făcută într-un mod natural, organic, dacă putem spune așa.
Deci avem tot felul de solicitări. Unele dintre ele, cum a fost și cea cu ceasul Rolex, sunt puse în contract doar pentru a se asigura managementul artiștilor că organizatorul citește contractul cap-coadă și că sunt luate în calcul toate cerințele. Astfel, solicitările care sunt cel puțin ciudate să atragă atenția și, bineînțeles, să fie discutate, pentru că evident că nu au avut nevoie de niciun ceas Rolex, dar cel puțin managementul artistului s-a convins că am citit contractul”, a mai spus Edy Chereji.
Citește și: Cum și-au făcut apariția cei patru foști membri ai formației One Directon la funeraliile lui Liam Payne
Biletele la UNTOLD 2025 se vând ca pâinea caldă în această perioadă! Prețurile lor au crescut ultima dată pe 14 octombrie, iar la momentul respectiv erau vândute deja 50.000 de tichete, semn că fanii abia așteaptă să se întoarcă în inima celebrului festival de la Cluj. Organizatorii spun că biletele ar putea fi sold-out în luna mai a anului viitor. Iată cât costă acestea acum: