Anamaria Prodan este extrem de cunoscută, însă puțini sunt cei care știu cine este sora celebrei impresare. În urmă cu mai mulți ani, aceasta a renunțat la averea lăsată de regretata artistă Ionela Prodan. Anca Savelio este mai mică cu câţiva ani decât fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf, locuiește în SUA de aproape două decenii și este căsătorită cu un american, un luptător de jiu-jitsu, Anthony Savelio, și au împreună o minunată fetiță.
„Noi n-am avut niciodată chestia asta, să luăm banii mamei. Sora mea este unul dintre cei mai mari agenți imobiliari din America. Sora mea este milionară, pe picioarele ei, nu a luat nimic de la nimeni.
Ionela Prodan a lăsat în urmă patru case, terenuri şi conturi în bănci, două maşini, bijuterii în valoare de mii de euro, multe tabluri, totul însumând aproximativ două milioane de euro. Ionela Prodan nu și-a uitat nepoții, trei din partea Anei şi unul din partea Ancăi, cărora le-a pus în conturi câte 30.000 de euro la fiecare, iar atunci când vor împlini vârsta de 18 ani să poată avea acces la banii de la bunica lor.
"Evident că nu s-a pus vreodată problema ca eu să nu-i dau Ancăi sau ea să nu mi dea mie sau să ne certăm, pentru că asta este o chestie care vine din educație, fiind pe picioarele noastre, nu am avut nevoie și nu înțeleg certurile pe averi, mi se par de nedescris. Fiind omul care a gestionat această familie din momentul dispariției tatălui meu și având simțul afacerilor foarte dezvoltat, toată lumea m-a rugat să gestionez absolut tot, eu să investesc, iar sora mea a rămas cu foarte multe case în America, eu cu foarte multe în România. Nici măcar nu am avut o discuție referitoare la avere", a mai povestit Anamaria.