Close sidebar
Stiri mondene

Feli Donose, dezvăluiri din relația de cuplu! Când a decis că este momentul să se mute cu iubitul ei: „Am zis că ne dăm un an de zile să vedem care e relația lui cu Nora Luna”

Ce spune Feli Donose despre relația cu noul ei iubit?  [Sursa foto: Instagram]

Feli Donose și-a deschis sufletul și a oferit noi detalii despre relația cu iubitul ei. Iată cum au decis să se mute împreună, dar și ce reacție a avut fiica artistei.


In articol:

Feli Donose, una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, și-a deschis sufletul și a vorbit despre relația cu noul ei iubit. Deși nu a dezvăluit identitatea celui care a reușit să o cucerească după despărțirea de tatăl fetiței sale, artista mărturisește că traversează o perioadă fericită și liniștită a vieții ei. Îndrăgita cântăreață a explicat că noul ei partener s-a mutat la București pentru a fi mai aproape de ea, iar după un timp au decis să se mute împreună. Iată cum a reacționat fiica ei. 

Citește și: Gina Chirilă și Bogdan Vlădău, împreună la o lună de la divorț! Cum au fost surprinși cei doi?

Feli Donose, dezvăluiri din relația de cuplu
Feli Donose și fetița ei, Nora Luna [Sursa foto: Instagram]

Când a decis Feli Donose să se mute cu iubitul ei? 

Feli Donose s-a despărțit de tatăl fetiței sale după o relație de 5 ani. La scurt timp, artista și-a găsit liniștea în brațele unui alt bărbat. Povestea lor de iubire a evoluat frumos, astfel că acum locuiesc împreună.

Cântăreața are numai cuvinte de laudă la adresa actualului partener și spune că nu sunt doar iubiți, ci și prieteni foarte buni, care se înțeleg și se ajută reciproc. 

„Inclusiv în relația mea de acum eu am porniri de „eu sunt bărbatul în casă”. Îmi place la el că e foarte răbdător cu mine și îmi înțelege nebunia asta, îmi înțelege inclusiv mimica feței, anxietatea. Noi semănăm destul de mult, dar ne manifestăm diferit. El e mai introvertit, eu sunt mai introvert-extrovert. Eu trebuie să deschid gura să zic. Dar îmi place că lui îi place să fie handyman, să fie pe lângă casă, să facă lucruri. E și genul meu, ne place să stăm mai mult pe acasă, facem chestii împreună. Am așa o liniște”, a povestit Feli Donose în podcastul „Gând la gând cu Teo”, potrivit unica.ro.

Cântăreața spune că iubitul ei a locuit o perioadă în chirie, deoarece voia să vadă mai întâi cum se va înțelege cu Nora Luna.

Din fericire, micuța l-a îndrăgit imediat pe noul partener al mamei sale și chiar ea a fost cea care l-a întrebat dacă vrea să vină să locuiască împreună. „S-a mutat în București și a locuit în chirie. Am zis că ne dăm un an de zile să vedem care e relația lui cu Nora Luna și dacă ea îl place, vedem unde ne duce. Acum locuim împreună, asta pentru că și Nora l-a întrebat: „vrei să vii să stai aici cu noi? De ce tot pleci la tine la bloc?””, a mai dezvăluit Feli Donose.

Citește și: Cum l-a găsit iubita pe rapperul Rich Homie Quan și ce informații tulburătoare a dat în cadrul apelului de urgență la 911

Cum a decis Feli să se mute cu noul ei iubit?
Feli Donose și-a refăcut viața după despărțirea de tatăl fiicei sale [Sursa foto: Instagram]

Feli Donose a renunțat la liceu și s-a angajat

Feli Donose a povestit și despre nebuniile pe care le făcea în adolescență. Deși nu vorvește prea des despre acest subiect, artista a dezvăluit că în clasa a 9-a a renunțat la școală și a decis să se angajeze fără ca mama ei să știe. În cele din urmă, aceasta a aflat datorită dirigintei. Ulterior, vedeta a căutat un liceu fără frecvență, a lucrat la o gogoșerie și a fost într-o trupă.  

„Nu m-am mai dus la școală. Este un subiect despre care nu vorbesc des pentru că nu vreau să fie interpretat greșit și să fie ceva de care adolescenții în ziua de astăzi să se agațe ca să nu facă școală. A fost o doză de nebunie într-o perioadă a vieții mele în care chiar cred că am avut nevoie de ea. După doi ani, sau trei ani, am căutat un liceu fără frecvență”, a povestit Feli Donose.