O femeie de 42 de ani îl acuză pe Vasilică Ceterașu că ar fi agresat-o sexual și fizic. Întreaga scenă ar fi avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un club din Baia Mare, unde a avut loc premiera unui film românesc, eveniment la care au fost și Vasilică Ceterașu și femeia care îi aduce acuzații grave.
„Nu. Nu. E prima oară când aud așa ceva.
Monica, femeia care îl acuză pe artist că hărțuit-o și agresat-o sexual, a fost din nou la poliție. Aceasta a fost sunată astăzi de autorități, care i-au cerut mai multe detalii despre locul agresiunii: „M-a sunat de la poliție astăzi și m-au întrebat pe la ce oră ne-am întâlnit la restaurant. M-au întrebat și ce instituții mai sunt pe lângă. Eu n-am vorbit la nicio emisiune și nu cred că de aia nu a mai vrut să dea banii...
Femeia a declarat că interpretul Vasilică Ceterașu i-ar fi pus mâna pe picior și ulterior i-ar fi propus să se distreze. Dacă inițial femeia nu ar fi dat curs invitațiilor, într-un final presupusa victimă a refuzat avansurile și în cele din urmă a reclamat abuzul la poliție.
„În drum spre mașină, Vasile Ceteraș, deja îmi știa numele, deja a început să-mi pună mâna pe picior, în noapte asta bem, în noaptea asta ne distrăm. Eu nu am zis nimic și tot îmi spunea că în noaptea asta ne distrăm, dar vezi că dimineață vii cu mine. Și eu am zis că nu mă duc nicăieri. Vreau să te duc la Barcelona. Vasilică Ceterașu mi-a pus mâna pe picior și a zis că vine la mine acasă. I-am zis La mine, nu vii, că eu am un copil”, spune femeia, care a depus și plângere penală împotriva artistului.