Festivalul aduce peste 80 de artiști și produse culturale din România, venind în întâmpinarea familiilor și copiilor cu un program bogat de 5 zile cu peste 25 de evenimente gratuite. Astfel, spectatorii se vor putea bucura de 7 spectacole de teatru pentru copii, 6 sesiuni de dialog cu artiști, 10 ateliere creative, o paradă spectaculoasă în aer liber cu păpuși gigant, un spectacol captivant de magie, un spectacol antrenant cu baloane de săpun, un carnaval al copiilor și un spectacol pentru tinere talente.
Evenimentul este organizat de Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, care își continuă astfel misiunea de a promova teatrul ca o formă esențială de artă și educație în rândul copiilor, cultivând o apreciere profundă pentru cultură și valorile artistice. Evenimentele din cadrul Ariel Vâlcea Fest Junior urmăresc să contribuie la dezvoltarea personală și educațională a tinerilor spectatori, oferindu-le acces la experiențe culturale de calitate, care stimulează creativitatea, imaginația și empatia celor mici.
„Suntem extrem de încântați să lansăm prima ediție a Festivalului “Ariel Vâlcea Fest Junior”, un eveniment dedicat micilor spectatori, care își propune să aducă magia teatrului în viețile celor mici fiind, totodată, o celebrare a creativității și a educației culturale. Prin această inițiativă, dorim să promovăm accesul la artă și cultură, oferind tuturor copiilor șansa de a experimenta bucuria și învățăturile pe care teatrul le poate oferi. Credem cu tărie că educația culturală începe de la o vârstă fragedă și că arta are puterea de a transforma vieți.
Activitățile și spectacolele din cadrul Ariel Vâlcea Fest Junior vor avea loc în spații outdoor și indoor: esplanada Teatrului Municipal Ariel din Parcul Zăvoi, Cinematograful Geo Saizescu, Centrul Civic și Casa de Cultură a Sindicatelor Vâlcea. Programul complet al evenimentelor va fi anunțat în curând, pe site-ul și paginile oficiale de social media ale teatrului Ariel.