UNTOLD, cel mai mare festival din România, va avea loc în perioada 8-11 august 2024. Peste 250 de artiști naționali și internaționali vor ajunge la Cluj Arena pentru show-uri de excepție, care vor dura timp de 4 zile și patru nopți. Sute de mii de festivalieri din întreaga lume vor veni mâine la celebrul festival. Iată ce reguli trebuie să respecte aceștia.
Organizatorii au transmis o serie de reguli pentru buna desfășurare a festivalului UNTOLD. Intrarea la festival este posibilă doar prin locurile și la orele stabilite. Mai exact, accesul se face începând cu ora 16:00, prin Parcul Central, intrarea dinspre Opera Maghiară, în funcție de tipul biletului.
Pentru a diminua aglomerația creată în zona de acces, cât și disconfortul participanților, vor fi permise două intrări, pe zi, în festival. Participanții nu trebuie să uite să ia la festival și un act de identitate, pe care îl vor prezenta la solicitarea echipei de securitate sau a reprezentanților organizatorului, alături de bilet.
În ceea ce privește, accesul minorilor, aceștia vor avea brățări în culori diferite pentru a fi identificați cu ușurință.
De asemenea, ei nu au voie să consume băuturi alcoolice, țigări și droguri. Accesul minorilor între 7-14 ani se face numai pe baza unui bilet valid și numai în compania unui părinte. Minorii sub 4 ani trebuie să poarte căști antifonice. Accesul pentru copiii sub 7 ani se recomandă a fi realizat până la ora 19:00.
Organizatorii au stabilit și o listă cu obiecte interzise. Aceștia pot interzise accesul la festival și cu alte obiecte care nu se află pe listă, dar care pot afecta buna desfășurare a evenimentului.
Iată obiectele care nu pot fi aduse la această ediție UNTOLD.
Droguri sau orice fel de substanțe psihoactive;
Accesorii pentru
Sticle (inclusiv dar fără a ne limita la PARFUMURI, spray-uri sau deodorante);
Produse cosmetice inflamabile (crema de plaja este permisă);
Rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm x 21 cm x 12 cm;
Cutii de băutură;
Conserve;
Artificii;
Lasere;
Spray-uri sau substanțe corozive/inflamabile, vopsele sau recipiente cu substanțe nocive sau inflamabile;
Bannere susținute de bețe;
Scaune;
Arme sau orice obiecte care pot fi adaptate ca arme sau proiecții;
Cuțite, obiecte contondente sau orice obiecte cu vârf ascuțit sau cu muchia ascuțită;
Lanțuri sau obiecte care au lanțuri atașate (precum portofel, pantaloni, etc.);
Torțe, fumigene sau orice alte articole pirotehnice;
Mâncare sau băuturi;
Animale;
Umbrele de orice fel sau formă (în caz de ploaie se vor folosi pelerinele);
Materiale inflamabile sau explozive;
Aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile;
Orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți Participanți.
Drone;
Boxe, amplificatoare sau sisteme audio;
Dispozitive care produc sunet, acționate electronic, mecanic sau manual, cum ar fi megafoanele sau vuvuzelele, instrumente muzicale;
Selfie stick sau trepied;
Lasere!
Orice substanță care este inflamabilă;
Orice materiale jignitoare, rasiste, xenofobe, care promovează discriminarea sexuală, religioase, politice sau alte materiale ilegale/interzise, mesaje de propagandă discriminatorii;
Este interzisă intrarea cu mașina, role, skate-uri, biciclete, hoverboard-uri, cât și cu bunuri similare în Zona Festivalului.
În ceea ce privește obiectele pierdute, Organizatorul va amenaja un spațiu în care vor putea fi aduse astfel de obiecte și din care fiecare proprietar își poate recupera bunurile în termen de 72 ore, dar nu mai târziu de prima zi după terminarea Festivalului, ora 10.00. Obiectele fără emitent identificabil, indiferent de valoare, vor fi donate în scopuri caritabile, în măsura în care este posibil și în funcție de natura obiectelor.