Dana Roba a apelat la ajutorul unui psiholog pentru cele două fiice ale ei, Celine și Chantal, după ce copilele au aistat la episodul traumatizant în care soțul ei, Daniel Balaciu, a lovit-o cu un ciocan în zona capului și a fost la un pas de moarte.
Fiicele Danei Roba au fost extrem de afectate de întâmplare și au avut nevoie de terapie la psiholog pentru a depăși acel moment cumplit. Vedete le-a povestit urmăritorilor săi pe rețelele sociale că fetele ei au fost martore atunci când Daniel Balaciu a atacat-o cu ciocanul. Ea a mărturisit că Celine și Chantal își amintesc foarte bine momentul în care mama lor a fost mutilată și își dorește ca cele mici să își revină din traumă.
Dana Roba a exprimat pe Instagram dorința de a obține custodia exclusivă a copiilor și de a-l vedea pe fostul ei soț privat de drepturile părintești și descrie comportamentul lui ca fiind inacceptabil. Ea a mai relatat un moment emoționant în care, în timpul unei sesiuni cu psihologul, fiica sa Celine a fost copleșită de emoții și a izbucnit în lacrimi. ”Eu asta îmi doresc, ca el să fie decăzut din drepturi și să câștig custodia copiilor. Ce a făcut el este strigător la cer. Vreau să vă spun că și eu am rămas mască atunci când psiholoaga a întrebat-o pe Celine, iar Celine a început să plângă în hohote câteva minute încontinuu.”, a povestit Dana Roba pe Instagram.