În cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, filmul ”Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie“ va fi prezentat publicului. Filmul va putea fi vizionat în data de 30 iulie, ora 18:00 la Casa de Cultură a Studenților; 31 iulie, ora 21:45 la Iulius Parc Open Air și pe 1 august, ora 19:30 la Cinema Mărăşti.
Maya Prediger, Teodor Corban, Matei Dima (BRomania), Cosmin Nedelcu (Micutzu), Grigorie Silișteanu, Corneliu Ulici și Ada Condeescu fac parte din distribuție. Scenariul filmului este scris de Mihai Mănescu, Andrei Huţuleac (regizor) şi Matei Dima (co-scenarist, producător și actor), care se implică pro bono în acest proiect. „ Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie “ spune povestea Marei și a prietenilor ei care pornesc într-o aventură cu multe peripeții și momente pline de umor, emoție și speranță.
“Suntem mândri că filmul Copacul Dorinţelor: Amintiri din copilărie ia pentru prima oară contact cu publicul la o ediţie aniversară TIFF, cel mai important festival de film din România. Știm că o mare parte din echipa care a muncit la realizarea acestui film va fi prezentă la proiecţii, aşa că suntem nerăbdători să vedem primele impresii, înainte de lansarea propriu-zisă pe marile ecrane din România, ce va avea loc în toamna acestui an.