Jennifer Lopez este una dintre cele mai îndrăgite artiste din întrega lume. Vocea și talentul său i-au adus artistei un succes formidabil. De-a lungul carierei sale, frumoasa vedetă a cochetat cu dansul, antreprenoriatul, actoria și muzica. Pe lângă susținătorii săi, Jennifer Lopez este apreciată și de foștii parteneri de viață, Ben Affleck și Mark Antony.
„Chestia care o particularizează pe Jennifer e abilitatea ei de a vedea și a înțelege lucrurile înainte ca ele să se întâmple. Înainte ca ea să aducă în discuție o idee, a vizualizat-o deja în o mie de feluri. Și dacă cineva spune că s-ar putea să nu fie cea mai bună idee, ea va replica: `Tu încă nu înțelegi`.
Ben Affleck, fostul logodnic, a susținut că apreciează conduita profesională a vedetei, seriozitatea cu care se dedică muncii sale, felul în care și-a urmărit în tăcere împlinirea obiectivelor sale.
„Credeam că am o bună etică a muncii, dar am fost complet uluit de felul în care ea s-a implicat cu totul în ceea ce avea de făcut, din prima zi și până la ultima cum reușea apoi să reia ceva și să-și dubleze efortul.
La rândul său, Jennifer Lopez a spus că munca pe care o face nu o percepe ca pe un job, fiind extrem de plăcută. De asemenea, frumoasa artistă a ținut să precizeze că trăiește un vis și este recunoscătoare pentru fiecare zi din viața sa.
„Nu simt că muncesc în niciuna din zile.Am, totodată, o echipă grozavă, care mă ajută în toate modurile posibile, atât personal, cât și profesional. Chiar cred că cel mai important lucru este să ai oameni extraordinari în jurul tău."