Fostul bodyguard al lui David Beckham, găsit mort în Spania, la scurt timp după ce fusese dat dispărut. Ce mesaj tulburător a postat pe Facebook înainte să moară
Craig Ainsworth, fost soldat al trupelor speciale britanice și bodyguard al unor vedete internaționale, a fost găsit mort în Spania, la scurt timp după ce fusese dat dispărut.
Moartea lui a fost confirmată de mama sa, Sally, într-o postare sfâșietoare pe rețelele sociale, în care a dezvăluit că fiul ei suferea de tulburare de stres post-traumatic (PTSD) și își luase adio de la viață printr-un mesaj emoționant publicat pe Facebook.
Fostul bodyguard al lui David Beckham, găsit mort în Spania, la scurt timp după ce fusese dat dispărut
Craig Ainsworth, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a lucrat pentru David și Victoria Beckham între anii 2013 și 2015, pe vremea când familia locuia în zona Holland Park din Londra.
De-a lungul carierei, el a oferit protecție unor nume importante de la Hollywood, precum Johnny Depp, Jennifer Lawrence și Arnold Schwarzenegger. Mama sa a fost cea care a confirmat vestea dureroasă. „Craig a fost găsit. Cu cea mai mare tristețe, lumea l-a pierdut pe Craig. A servit în Afganistan și suferea de PTSD.” Ea a însoțit mesajul cu o fotografie a fiului său în uniformă militară, adăugând un simplu, dar sfâșietor: „RIP Craig”.
Ce mesaj tulburător a postat pe Facebook înainte să moară
Deși nu se cunosc, deocamdată, locul exact și circumstanțele în care a fost descoperit trupul neînsuflețit, prietenii și apropiații cred că gestul său a fost anunțat subtil în ultimele zile printr-o postare de adio pe rețelele sociale.
Mesajul, care a stârnit emoție și îngrijorare în rândul cunoscuților, este considerat testamentul său spiritual. „Adio, oameni frumoși. A trăi este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor doar există, atât. Pentru mulți dintre voi, aceasta va fi o veste șocantă, dar în ultimii patru ani am fost într-o durere imensă, de când lockdown-ul mi-a distrus tot ce construisem și am pierdut oameni cu adevărat minunați, pe care îi consideram prieteni și colegi. Vă rog să nu fiți supărați sau triști. Sunt liber acum. Voi ați fost lumina care m-a ținut în viață până acum. Cuvintele sunt primitive când vine vorba să exprim cât de recunoscător sunt. Am trăit viața a zece oameni. Am trăit cu o inimă curată și intenții bune. Cu siguranță nu am fost o persoană perfectă, dar am trăit. Asta e sigur. Nu vreau o înmormântare. Deloc. Incinerați-mi corpul și aruncați cenușa în mare. Și, vă rog, nu postați despre ce băiat bun am fost sau alte prostii. Dacă nu ați fost acolo pentru mine în ultimii ani, mi-ați furat, m-ați păcălit sau pur și simplu n-am contat cât am fost în viață, vă rog, nu vă prefaceți acum. Nu există nimic mai rău decât remușcarea unui trădător.”, a scris Craig Ainsworth pe Facebook.
Ultimul mesaj al fostului bodyguard al lui David Beckham, înainte să fie găsit mort
Craig Ainsworth a fost mai mult decât un simplu bodyguard. Fost luptător în trupele de elită Royal Marines, a participat la misiuni în Afganistan și a trecut prin antrenamente dure pentru a lucra în protecția VIP-urilor. Pentru a deveni bodyguard, a fost supus unor teste extreme: a fost stropit cu spray lacrimogen în ochi și a fost nevoit să lupte cu un luptător MMA în întuneric. Înainte să lucreze pentru familia Beckham, a semnat un contract de confidențialitate pe 50 de ani. După lansarea documentarului despre David Beckham pe Netflix, Craig a vorbit deschis despre familia pentru care a lucrat. „David era fermecător. Victoria era mai retrasă, stătea cu copiii sau muncea. Cu toată atenția mediatică asupra lor, copiii lor sunt foarte bine crescuți. Să ai acel nivel de celebritate și să-ți menții familia unită… înseamnă că fac ceva bine.”.
David Beckham se ţine de glume şi şotii. Fostul jucător de la Manchester United a ironizat-o din nou pe soţia sa, Victoria, şi presupusele origini modeste ale acesteia, într-un mesaj postat pe Instagram .
Deea Maxer și-a luat la revedere de la copiii ei și a plecat la ”Tempting Fortune România”, noul reality show de la Kanal D. Cu cine au rămas Andreas și Maysa?