- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Gabriel Cotabiță a dus o lupta continuă cu problemele de sănătate! Prin ce a trecut marele artist?
Gabriel Cotabiță, una dintre vocile emblematice ale muzicii românești, s-a stins din viață azi, 23 noiembrie 2024, la doar 69 de ani. De-a lungul timpului, artistul a dus o luptă continuă cu problemele de sănătate, care de mai multe ori i-ar fi putut fi fatale. De asemenea, în anii Revoluției, regretatul cântăreț a fost implicat într-un accident de mașină. În ciuda încercărilor prin care a trecut, interpretul a rămas puternic și a demonstrat tuturor că optimismul și speranța pot face minuni.
Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Gabriel Cotabiță?
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au apreciat vocea și talentul. Artistul împlinise pe 1 noiembrie frumoasa vârstă de 69 de ani.
După acest incident, Gabriel Cotabiță s-a confruntat cu probleme cardiace și a fost nevoit să poarte un defibrilator automat. În 2021 a ajuns din nou pe mâna medicilor, după ce au început să apară simptome asociate unui accident vascular cerebral tranzitoriu. Tot în anul 2021, cântărețul a fost diagnosticat cu Covid-19. Acesta ar fi ajuns și mai recent în atenția cadrelor medicale, iar azi, 23 noiembrie 2024, s-a stins din viață în urma unui AVC.
Moartea lui Gabriel Cotabiță a luat prin surprindere o lume întreagă. În ultimii săi ani de viață, artistul a avut mare grijă de sănătatea lui. A renunțat la băuturile acidulate, dar și la fumat. „Nu am voie să mai beau sucuri, sunt pasibil de diabet. Nu l-am făcut, dar sunt la limită. Mai consum doar apă plată. Înainte beam numai apă minerală, dar acum nu mai pot. Eram fanul unor băuturi acidulate.
Nu mai conduc de când am ieșit din spital, așa că taxiul e prietenul meu cel mai bun. La ora actuală, ar trebui să încerc din nou, dar nu mai pot. Am încercat, m-am pus la volan, dar nu mai am atenție distributivă”, spunea Gabriel Cotabiță în trecut, potrivit cancan.ro.
Citește și: Care este cauza morții artistului Gabriel Cotabiță? Îndrăgitul interpret s-a stins din viață la 69 de ani
Cariera lui Gabriel Cotabiță
Gabriel Cotabiță și-a făcut debutul în muzică alături de trupa Redivivus. După ce aceasta a participat la Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi, cântărețul a primit premiul pentru cel mai bun artist vocal. El a absolvit Institutul de Electrotehnică din Craiova, însă a rămas fidel muzicii. A cântat o perioadă cu trupa Basorelief pe litoral, iar ulterior a început colaborarea cu trupa Holograf, alături de care a lansat albumul ”Holograf 1”. După ce a încheiat colaborarea cu celebra trupă, Cotabiță a fost contactat de compozitorul Ionel Tudor pentru a-i interpreta la Festivalul Mamaia o piesă. Au urmat turnee, lansări de piese și un succes răsunător. Pe lângă cântăreţ, el a fost prezentator, producător muzical şi de televiziune. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără ”Te rog, domnişoară nu pleca”, ”Ce mai vrei?”, ”Copiii noştri”, ”Nu e gelozie”, ”Lasă-mi pe cer o stea”, ”Dacă lumea ar fi a mea”, ”Balada ultimului soldat”, ”Voice from above” și ”Raiul e pe pământ”.