Georgina Rodriguez a fost criticată dur în urma comentariiilor pe care le-a făcut despre noua viață pe care o are, alături de familia ei într-o țară ca Arabia Saudită. Totodată, soția lui Cristiano Ronaldo a profitat de turneul său din Spania pentru a promova cel de-al doilea sezon al seriei ei de documentare Netflix, „Sunt Georgina”.
Citește și: Shakira și-ar fi găsit alinarea în brațele unui bărbat misterios din Miami
Mutarea lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr în luna ianuarie a însemnat ca familia lui să se mute alături de el, în Arabia Saudită.
„Trăiește într-o lume separată și îi lipsesc multe informații despre viață în general”, a spus jurnalista, Emma Garcia, la emisiunea „Fiesta” de la Telecinco.
Valul de critici vine după ce Georgina Rodriguez a fost la emisiunea "El Hormiguero", unde a făcut câteva comentarii interesante despre noua ei viață într-o țară precum Arabia Saudită. Emma Garcia a fost destul de dură în comentariile sale față de partenera fotbalistului într-un program difuzat duminică și care are o audiență numeroasă.
„Aceste afirmații sunt deplasate, realitatea este realitatea. Cred că este ignoranță în general. Pentru mine, este ignoranță și lipsă de informare. Nu are nevoie de ea", a adăugat gazda emisiunii, potrivit marca.com.
În ultimele luni, Georgina Rodriguez a devenit foarte cunoscută, iar ascensiune surprinzătoare din carieră nu poate fi trecută cu vederea. De la soția lui Cristiano Ronaldo, ea a devenit o femeie cu o mulțime de urmăritori pe rețelele de socializare datorită stilului de viață extravagant pe care îl afișează. Mutarea ei în Arabia Saudită a iscat numeroase controverse, iar reality show-ul de pe Netflix a oferit prilejul ideal pentru un nou val de critici. Georgina are oameni care o susțin și o admiră, dar există și alții care o critică, așa cum a fost cazul acestui program din Spania.