Prințul Harry a împlinit frumoasa vârstă de 40 de ani, iar cu această ocazie a avut parte de o mare surpriză. În ciuda relației tensionate pe care au avut-o în ultimii ani, William și Kate i-a transmis un mesaj deosebit.
Citește și: Cine este sora Ozanei Barbancea și de ce a renegat-o: ”Încerc să mă iert”
Prințul William și Kate Middleton i-au transmis un mesaj special prințului Harry de ziua lui de naștere. „Îi urăm o aniversare fericită Ducelui de Sussex”, a fost urarea celor doi. Și regele Charles a ținut să transmită un mesaj special în această zi importantă pentru fiul său cel mic. Atât monarhul, cât și William și soția lui, au publicat în dreptul urărilor o fotografie cu prințul Harry, îmbrăcat într-un costum gri elegant.
Acestea au fost primele mesaje publice pe care le-a primit prințul Harry de ziua lui de naștere din partea familiei regale, din anul 2020, când a decis să se mute în California cu soția și copiii lui. Gestul lui Kate și William i-a făcut pe internauți să se gândească la faptul că relația cu prințul Harry s-a îmbunătățit, mai ales în această perioadă atât de dificilă pentru întreaga familie regală.
Relația dintre Harry și William a avut de suferit în ultimii ani. După ce a renunțat la îndatoririle regale în 2020, s-a declanșat o ruptură puternică între fiul cel mic al regelui Charles și întreaga familie. Ulterior, relația celor doi prinți a devenit subiectul discuțiilor după ce Harry a lansat un documentar pe Netflix, în cadrul căruia a făcut dezvăluiri scandaloase despre copilăria sa. Anul trecut, cartea sa de memorii, intitulată „Spare”, a iscat și mai multe controverse. Mai mult chiar, prințul a declarat că 450 de pagini au fost omise pentru a-i proteja pe cei care nu l-au protejat pe el atunci când era doar un copil.
Una dintre altercațiile descrise în carte, care a surprins pe toată lumea, este legată de o ceartă, ce a escaladat într-o agresiune fizică. Conflictul a pornit după ce William a făcut comentarii deplasate la adresa lui Meghan Markle. Acesta a numit-o „nepoliticoasă”, „dificilă”, „necioplită”. „A pus apa jos, m-a insultat şi a venit spre mine. S-a întâmplat atât de repede. Foarte repede. M-a apucat de guler, rupându-mi lănţişorul şi a dat cu mine de pământ. Am căzut peste castronul de mâncare al câinelui, care s-a spart sub spatele meu, iar cioburile m-au tăiat. Am zăcut acolo o vreme, ameţit, apoi m-am ridicat şi i-am spus să iasă”, scrie în carte despre altercația dintre el și Prințul William.
Harry și William nu au mai fost văzuți împreună de când fiul cel mic al regelui Charles s-a mutat în Statele Unite. La înmormântarea bunicii lor, regina Elisabeta, nici nu și-au vorbit, iar acum se zvonește că Harry a rupt orice legătură și cu tatăl său. Deși l-a vizitat după ce a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer, prințul se pare că este furios după ce suveranul, în vârstă de 75 de ani, a refuzat să îi ofere protecție privată lui și soției sale, Meghan Markle, în cazul în care vor decide să viziteze din nou Marea Britanie.