Gestul lui Anghel Damian care a convins-o definitiv pe Theo Rose că merită să fie împreună: "Era o tensiune între noi doi care se simțea, am încercat să stau departe să nu se mai simtă nimic."
Cum a cucerit-o Anghel Damian pe Theo Rose
[Sursa foto: Instagram]
Theo Rose a vorbit despre modul în care a început relația cu Anghel Damian și cum a reușit să o cucerească.
Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de aproximativ un an și jumătate, rodul iubirii lor este băiețelul lor Sasha Ioan. Artista este transparentă în ceea ce privește începuturile relației lor, care pare să fi fost învăluite într-o oarecare controversă.
Theo Rose, despre relația cu Anghel Damian
Theo Rose și Anghel Damian formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc, relația lor s-a sudat și mai bine după venirea pe lume a fiului lor, Sasha Ioan, în vara anului trecut.
Noul membru al familiei le aduce zilnic bucurie și împlinire și le-a transformat viața într-o continuă sursă de fericire. Anghel Damian, cunoscut pentru activitatea sa de regizor, s-a adaptat rapid rolului de tată, fapt remarcat și apreciat de Theo Rose. Solista a vorbit recent despre relația cu Anghel Damian și a precizat că are toate calitățile pe care le căuta la un bărbat. „Nu este greu, nu a fost greu deloc, eu cred că era normal.
Cred că o să îmi fie greu, aproape imposibil mie, cel puțin, să mai găsesc un bărbat ca el pentru mine. Până acum nu am cunoscut așa ceva, un bărbat cu atâtea calități, niciodată. Dacă le-aș fi scris pe toate pe-o foaie aș fi zis ”du-te bă că nu există așa ceva”. Cea mai importantă calitate a lui este că e iubitor și la noi acasă este cald. Este foarte atent la mine, la copil, este matur, este foarte deștept.
Toate lucrurile astea mă țin foarte atentă la el.”, a declarat Theo Rose în podcastul "Eu sunt Anamaria Prodan".
Gestul lui Anghel Damian care a convins-o definitiv pe Theo Rose că merită să fie împreună
Începutul relației dintre Theo Rose și Anghel Damian a fost destul de controversat, pentru că atunci ambii se aflau în alte relații, artista era într-o relație de lungă durată, de cinci ani, cu Alex Leonte, nepotul cunoscutului dansator Marin Barbu (Nea Marin), în timp ce Anghel Damian era implicat într-o relație serioasă cu scenarista Lia Bugnar. Această situație a stârnit multe discuții în spațiul public, dar cu toate acestea relația lor a evoluat și și-au întemeiat o familie.
”A durat mult până să fim împreună, pentru că până am început filmările, de la castingul pe care l-am avut, au fost câteva luni în care nu s-a întâmplat nimic, nu ne-am văzut, după care am început repetițiile și filmările și tot așa nu s-a întâmplat nimic. Atunci când s-a întâmplat totul a fost ceva nevorbit. Era o chestie din ochi între noi doi. Eu o perioadă am încercat să fug de lucrul ăsta. Sunt o fată cu picioarele pe pământ, am mai zis asta, nu mă bag cu capul înainte, am stat să calculez lucrurile, să nu fac vreo prostie, nu am vrut să stric nicăieri nimic. Era o tensiune între noi doi care se simțea, am încercat să stau departe să nu se mai simtă nimic, iar într-o zi el a venit la mine și mi-a zis că el a terminat relația (cu Lia Bugnar – n.r) fără să știe dacă eu vreau să fiu cu el sau nu. După care am terminat și eu relația pe care o aveam și am fost împreună.”, a mai spus artista.