Vlad Pascu este tânărul care a condus drogat și a provocat tragedia de la 2 Mai, în care a ucis doi tineri. Familia lui este una controversată și au făcut milioane de euro din afaceri imobiliare, în doar câțiva ani, dar se pare că soții Miruna și Mihai Pascu s-au ocupat și de cămătărie, ei apar în dosarul lui Sile Cămătaru.
Vlad Pascu a fost adus, ieri, în cătuşe de la Constanţa la DIICOT Bucureşti pentru a fi audiat în dosarul de trafic de droguri în care au fost făcute percheziţii în cadrul operaţiunii Hidra. Tot acolo au fost și părinții lui, pentru a da declarații. Mama tânărului criminal a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încercat să șantajeze martorii din dosar.
La sediul DIICOT a ajuns și tatăl lui Vlad Pascu care a dat declarații, iar la ieșirea din instituție a răbufnit și a făcut un gest de-a dreptul șocant. În jurul lui s-au strâns reporteri și cameramani care încercau să obțină câteva declarații de la el, bărbatul s-a urcat pe motocicleta sa, a pornit-o și a intrat în jurnaliștii din fața lui.
După apariţia imaginilor cu Mihai Pascu în timp ce pleacă de la DIICOT pe motocicletă și intră în jurnaliștii care doreau să-i ia o declarație, Poliția Capitalei s-a autosesizat.
„ Cu privire la apariția în spațiul public a unor imagini, în care un bărbat ar fi intrat cu un scuter în reporterii aflați pe o stradă din Sectorul 3, Serviciul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii Capitalei s-au autosesizat și au demarat verificări în cauză, în vederea dispunerii măsurilor legale. În cauză cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.
Precizăm faptul că bărbatul a fost testat în vederea stabilirii consumului de alcool, ori de substanțe interzise, ambele rezultate fiind negative.”, a transmis Poliția Capitalei.
Citește și: Primele declarații ale șoferului drogat care a ucis doi tineri în localitatea 2 Mai. Cum își justifică fapta