Close sidebar
Stiri

Giorgiana, o doctoriță SMURD din Iași, inclusă în „Atlasul Frumuseții”

o doctoriță SMURD din Iași, inclusă în „Atlasul Frumuseții” [Sursa foto: Facebook]

O tânără doctoriţă SMURD din Iaşi a fost inclusă în proiectul foto-jurnalistic al Mihaelei Noroc, „Atlasul frumuseții”


In articol:

Giorgiana Loredana Matei o tânără doctoriță din Iași s-a lăsat fotografiată de Mihaela Noroc și a apărut în celebrul atlas al frumuseții.

Mihaela Noroc merge de ani buni în toată lumea și fotografiază femei din diverse culturi și țără. Foto-jurnalitsta își dorește să surprindă frumusețea autentică.

În urmă cu două săptămâni a venit și rândul Giorgianei să fie fotografiată și inclusă în „Atlasul Frumuseții”.

 o doctoriță SMURD din Iași, inclusă în „Atlasul Frumuseții”
o doctoriță SMURD din Iași, inclusă în „Atlasul Frumuseții”[Sursa foto: Facebook]

„Am fotografiat-o pe Giorgiana acum câteva zile la Iași, în România. Ca medic în medicină de urgență, le-a văzut pe toate. A văzut copii murind și ea a fost cea care a trebuit să le dea părinților vestea tragică. A pierdut colegi și prieteni într-un accident de elicopter. A asistat la iad în 2020, lucrând în unitățile de terapie intensivă Covid-19.

Dar, în timp ce experimenta atât de multă durere, ea a salvat sute de vieți. Și asta i-a dat puterea să continue.Sunt sigură că 2021 va fi un an mai bun pentru umanitate. Și asta pentru că lumea noastră are încă eroi precum Giorgiana. Este timpul să le arătăm mai mult respect și să le auzim cu adevărat vocea!”, este mesajul postat în 2 ianuarie, pagina de Facebook “The Atlas of Beauty”. 

Cine este doctorița SMURD care a apărut în „Atlasul Frumuseții”

Giorgiana este din Săveni, județul Botoșani, și a urmat cursurile UMF Iași, specializarea Medicină Generală. Ulterior, Giorgiana s-a simțit atrasă de medicina de urgență și de trei ani face parte din echipajul SMURD. Tânăra de 33 de ani spune că a pus cariera pe primul loc și nu s-a ocupat prea mult de viața sa personală.

„Am 33 de ani și până acum am pus cariera pe primul plan.

Nu m-am ocupat prea mult de viața personală, nu m-am căsătorit și nici nu am copii”, a spus tânăra pentru Bună ziua Iași.

Întrebată cum a ajutat-o frumusețea în cariera sa, tânăra doctoriță spune că de multe ori a fost mai mult un dezavantaj.

„Frumusețea este de multe ori un dezavantaj pentru că oamenii mă subestimează. Am fost numită și păpușă, și duduie, dar nu m-a deranjat”, a completat ea.

Însă pe teren a avut parte și de întâmplări extrem de amuzante pe care nu le poate uita.

„Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce îşi pierduse cunoştinţa şi pe care îl însoţeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă a murit şi a ajuns în rai”, îşi aminteşte dr. Giorgiana Matei.