Theo Rose, finalista „Bravo, ai Stil! Celebrities”, este într-o relație cu Alex, nepotul lui nea Marin, de aproape 4 ani. Cei doi s-au crescut pe altul de-a lungul celor patru ani de relație și recunosc că au avut foarte multe de învățat.
„Mie îmi place foarte mult și apreciez la relația noastră că ne-am ridicat împreună.
Chiar dacă cei doi se completează de minune, Theo Rose recunoaște că mai sunt unele momente în care nu reacționează tocmai potrivit. Cel mai adesea, artista greșește prin modalitatea în care pune o anumită problemă.
„Nu încerc să îmbrac frumos lucrurile cu el. Încerc să i le spun exact așa cum sunt și de multe ori l-au durut poate pentru că îi spun adevărul în față”, spune Theo Rose.
„Lucrul ăsta m-a ajutat și pe mine și același lucru am început să-l fac și eu. Ceea ce e foarte bine”, a completat Alex.
Theo Rose recunoaște că ar fi putut să aleagă alte cuvinte în anumite situații sau ar fi putut spune totul pe un alt ton, pentru că așa cum știm cu toții „tonul face muzica”.
„Eu recunosc că am pus problema greșit de foarte multe ori și având niște așteptări de mine îmi dau seama că puteam să fiu fată deșteaptă să gândesc un pic mai mult înainte să scot ceva pe gură. Majoritatea certului pleacă de la ordine. Mie îmi place în curățenie, în ordine și atâta l-am rugat și eu. Mă tot chinui de patru ani de zile, noi ne-am mutat repede împreună. Acum e bine că vine o femeie și îmi face curățenie și mi-a luat stresul ăsta de pe cap”, a mai spus Theo Rose.
Însă cu toate că mai există anumite lucruri care scârție în relația lor, Theo Rose recunoaște că în perioada de izolare s-au înțeles de minune.
„Ne-am înțeles bine în izolare și nu a avut încotro pentru că a stat cu mine în casă și trebuia să pună mîna să facă. Și oricum nu avea unde să plece din casă. Decât să se pună cu nebuna, mai bine lua ciorapii și îi punea direct unde trebuie”, a spus artista în platoul emisiunii Teo Show.