Holy Molly a revenit în atenția fanilor cu o piesă de club, intitulată ”C’est la Vie”, în colaborare cu Shanguy. Noul single "C’est la Vie" spune povestea unei relații de iubire dăunătoare. Echipa din spatele videoclipului este formată din: Quba – director, David Mogan – directorul de imagine, de producția finală ocupându-se Loops Production.
Holy Molly a oferit primele declarații cu privire la mesajul piesei, spunând că nu încurajează infidelitatea, dar nici nu o poate judeca.
"A trecut ceva timp de la ultima mea poveste scrisă, cu personaje reale și întâmplări care să aibă un deznodământ simplu: Asta este viața, iar faptul că noi reușim să trecem peste anumite întâmplări neplăcute reprezintă cea mai bună terapie pe care o putem avea pentru a ne vindeca de rănile trecutului.Nu
încurajez infidelitatea, dar nici nu o pot judeca. În momentul în care am decis să avem această colaborare, atât eu, cât și Shanguy, ne-am întrebat: oare de ce nu am putea să facem o piesa în care să vorbim despre vinovăția bărbatului infidel?
O piesă despre cum femeile aflate într-o astfel de situație, se susțin reciproc și reușesc să vadă dincolo de frustrarea momentului.Legat
de partea în limba franceză, trebuie să recunosc că am fost extrem de pasionată de această limbă încă din școala generală, chiar dacă eram un elev care prefera să râdă cu colegii decât să fie atent la lecție. Shady a reprezentat un real ajutor pentru mine în tot acest proces și nu pot să exprim în cuvinte cât de recunoscătoare sunt pentru această colaborare. Deci, fără alte cuvinte în plus, C'EST LA VIE”, a spus Holy Molly.