După cununia fastuoasă cu 400 de invitați, Ianis Hagi și aleasa inimii sale, Elena Tănase, se pregătesc de petrecerea de nuntă. Se pare că celebrul cuplu a stabilit deja data marelui eveniment, care va avea loc în secret, după EURO 2024.
Ianis Hagi și Elena Tănase au devenit soț și soție la jumătate de an după ce fobalistul și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru de poveste la Paris. Cei doi și-au jurat iubire veșnică în fața ofițerului stării civile, chiar în ziua de Crăciun, iar apoi au avut parte de o petrecere fastuoasă, la un local de lux din Capitală.
După cununia civilă, urmează și nunta, care se pare că este cotată la 100.000 de euro. Potrivit spynews.ro, nunta celebrului fotbalist va avea loc după EURO 2024, unde acesta va participa alături de naționala României.
Ianis Hagi și Elena Tănase formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Tânăra care l-a cucerit definitiv pe celebrul fotbalist provine dintr-o familie de machedoni, la fel ca și proaspătul ei soț, iat tatăl ei este un cunoscut om de afaceri de la malul mării, acolo unde are afaceri în imobiliare și agricultură. La cununia civilă, soția lui Ianis Hagi a purtat o rochie roșie spectaculoasă, care a atras toate privirile, și care a costat aproximativ 10.000 de euro.
„Suntem fericiți și norocoși. Am ajuns în ziua de 25 decembrie, ziua de Crăciun, să ne facem cununia civilă. Este un moment unic pentru ambele familii. Ne-au susținut necondiționat încă din prima zi. Le mulțumim și suntem foarte bucuroși și fericiți. Ne dorim să avem copii sănătoși. Până atunci încercăm să ne bucurăm de această seară și toate se vor întâmpla pas cu pas, așa cum s-a întâmplat până acum.
Este un an pe care nu-l voi uita niciodată. A fost un an în care mi-am revenit după accidentarea de 1 an, primul meu meci după un an de chin. În a doua parte a anului au venit momentele frumoase. Calificarea cu echipa națională, dar cununia civilă este ceva unic, ceva ce mi-am dorit de mic copil. Mi-am dorit să-mi găsesc jumătatea și mi-am găsit-o. Acum am două familii care ne-au susținut necondiționat de la început.
Ne iubim, ne apreciem, ne respectăm, asta este cel mai important. Este un an extraordinar pentru amândoi”, a spus Ianis Hagi pentru CANCAN.RO., în ziua în care a avut loc cununia.