Iașul a fost votat destinația turistică a anului 2022, în cadrul competiției la categoria City Break. În finală au intrat Braşov, Iaşi şi Târgovişte, orașele fiind alese în urma a 50.000 de voturi. Brașov a câștigat titlul de Destinația Anului 2022 în România – Premiul Juriului. Târgoviște cea de-a treia finalistă a etapei naționale, rămâne în posesia trofeului Destinația Anului 2022 în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, trofeu câștigat la etapa regională.
„Este o diplomă care ne obligă, dar ne și onorează, pentru că de acum începe munca. Oamenii, sperăm noi, să vină, mai ales în această vară la Iași, Iașul fiind în excelență, mai mult o destinație de business, iată, vrem să o transformăm într-o destinație de leisure, de de petrecere a timpului liber, de petrecere a vacanțelor. Are ce să arate, are o încărcătură destul de mare din punct de vedere cultural, istoric și, mai nou, aș spune că dinamica aceasta a festivalurilor și a evenimentelor ne poate poziționa cu adevărat ca fiind destinația pe care nu trebuie să o ratezi nu doar vara,
Odată cu câștigarea acestui titlu, Iașul va beneficia de promovare intensă drept o destinație perfectă pentru City Break.
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), alături de Alianţa pentru Turism, a fost partener în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei „ Destinaţia anului 2022 ”.
Totodată, au fost nominalizate finalistele Destinația Anului 2022, etapa pe regiuni istorice:
- Sibiu;
- București;
- Oradea;
- Hunedoara;
- Timișoara;
- Suceava;
- Galați.
De asemenea, au fost selectate și trei orașe care au fost nominalizate la categoria Localități Turistice:
- Toplița;
- Dărmănești;
- Brezoi.