Fie că eşti încă la liceu sau pe băncile facultăţii, dacă vrei un job în care să îţi suplimentezi veniturile în această vară, dar nu ai experienţă profesională, venim cu o veste bună: numărul de joburi din domeniul restaurantelor şi hotelurilor a crescut, în pregătirea sezonului estival, potrivit Bestjobs. Acestea au deschise numeroase poziţii, precum cele de mai jos. Descoperă mai jos care sunt ele şi de ce abilităţi ai nevoie.
Ospătar
Ospătarul sau picolul este persoana care serveşte mâncăruri şi băuturi la mesele din restaurante, încasează comenzile, se ocupă de debarasarea şi curăţarea meselor.
Pentru acest job, ai nevoie de abilităţi bune de comunicare, amabilitate, atenţie la detalii, memorie bună, orientare către clienţi, dar şi de capacitatea de a te mişca rapid, de a face curăţenie, de a fi organizat. Este necesar să ţii minte multe comenzi, să nu le încurci între ele, să fii amabil şi răbdător.
Barista
Barista este persoana care prepară şi serveşte cafeaua, dar şi alte băuturi calde. Pentru acest job, ai nevoie de un curs de prepare a cafelei, de amabilitate şi serviabilitate, atenţie la detalii, organizare. Jobul implică atât preparea cafelei şi a altor băuturi calde, cât şi servirea acestora, încasarea banilor, emiterea bonurilor, dar şi servirea de alte preparate care se vând în cafenea, precum prăjituri, sandviciuri, băuturi reci.
Ajutor de bucătar
Rolul unui ajutor de bucătar, așa cum reiese și din denumire, este să ofere asistență bucătarului care prepară felurile de mâncare. Se ocupă, în special, de etapa inițială, cunoscută în domeniu ca pregătirea ingredientelor. Aceasta presupune cadrul necesar de care un bucătar are nevoie pentru a găti preparatele zilei, de exemplu – spălarea, cântărirea și tăierea ingredientelor, pregătirea cuțitelor, oalelor, tigăilor.
Ghid turistic
Un ghid turistic este persoana care îndrumă un grup de clienţi în planificarea călătoriilor, de mai multe tipuri. Pe lângă cunoştinţele în turism, este important să ai abilităţi de adaptare la clienţi, flexibilitate, dar şi rezistenţa la stres şi efort fizic pentru a gestiona cu bine deplasările prin ţară sau străinătate. De asemenea, este important să ştii cum să îţi construieşti relaţii la nivel local şi naţional. Pentru a deveni ghid turistic, poţi urma un curs de calificare în domeniu. Este important să cunoşti şi cele mai potrivite destinaţii turistice, pentru a le putea recomanda clienţilor.
Agent de vânzări
Un alt job potrivit pentru tinerii la început de drum este cel de agent de vânzări. Rolul unui agent de vânzări este unul critic pentru vânzările unei companii și pentru creșterea afacerii acesteia. Agenții de vânzări promovează bunurile și serviciile companiei către potențialii cumpărători și facilitează semnarea contractelor de vânzare între companie și clienții săi. Pentru acest tip de job, ai nevoie de abilităţi de orientare către client, negociere, abilitatea de adaptare şi flexibilitate. Pe lângă acestea, este importantă cunoaşterea produselor companiei. Este un job dinamic, pentru care este posibil să ai nevoie şi de permis de conducere pentru deplasări.
Sperăm ca joburile de mai sus să te inspire şi să găseşti ceva potrivit pentru tine. Este nevoie doar să îţi faci CV-ul şi să aplici cu încredere! Mult succes!