Având în vedere că vara se apropie cu pași repezi, toată lumea se gândește la vacanță și la zilele petrecute la soare.
Citește și: Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Familia Regală Britanică
Citește și: Cum să deosebești roșiile coapte natural de cele toxice. Detaliul la care trebuie sa fii atent întotdeauna
Ayia Napa este una dintre stațiunile cu cele mai frumoase plaje din Cipru, iar mulți ani la rând a fost comparată cu Ibiza datorită vieții de noapte foarte atractive.
Stațiunea Marmaris va surprinde orice turist, în primul rând datorită peisajului, deoarece este amplasată între munți înalți și plini de verdeață.
Chiar dacă plaja Olimpos este destul de mică și retrasă, comparativ cu alte plaje din Turcia, aceasta este un loc spectaculos pentru cei care vor să exploreze meleagurile turcești. Plaja se află în apropiere de Antalya și este mărginită de o pădure de pini, în care se găsesc ruinele unor temple de marmură ce au aparținut romanilor. Olimpos este renumită și pentru Muntele Chimaera, unde flacăra eternă arde de mii de ani.
Plajele Corbu și Vadu pot fi unele dintre cele mai boeme locuri de pe litoralul românesc, fiind destinația ideală pentru cei care vor să se bucure de mare în liniște, fără aglomerație sau petreceri zgomotoase. Aceste două plaje sălbatice se află la 15 kilometri distanță de Năvodari, iar în apropierea lor poți vizita Cetatea Enisala, Cetatea Argamum, Cheile Doborogei, Gura Portiței, Munții Măcinului și Lacul Sinoe.
Citește și: Seriale și filme care apar pe Netflix în iunie 2023
Palma de Mallorca are câteva plaje grozave, care vă vor cuceri cu apele cristaline și priveliștile spectaculoase, așa că sigur veți dori să ajungeți aici măcar o dată în viață. Dacă veți ajunge în acest loc în vara anului 2023, este musai să vizitați Catedrala Palma, să faceți plimbări prin vechiul oraș sau o plimbare cu barca la Insula Cabrera din apropiere, dar și să vizitați Castelul Bellver.
Ibiza este locul idel pentru cei care vor să se distreze în vacanța de vară, însă asta nu este tot. Turiștii se pot bucura de o mulțime de activități, de la scuba diving, snorkel sau înot, la plimbări pe străduțele orașelor vechi, vizite în vechile porturi pescărești, apusuri spectaculoase și o mulțime de restaurante cu preparate tradiționale. Insula Distracției va surprinde orice turist, fie că acesta caută relaxare, fie distracție.
Citește și: Prognoza meteo 15- 31 mai 2023: Anunț-surpriză de la meteorologi
Grecia se mândrește cu unele dintre cele mai spectaculoase plaje din Europa, motiv pentru care o mulțime de turiști aleg să își petreacă vacanța de vară aici. Plajele Aliki, Marble, Golden Beach, Metalia și Livadi sunt cele mai cunoscute, fiind destinația perfectă atât pentru tineri, cât și pentru familiile care au copii. Peste tot vă puteți bucura de peisaje superbe, o mulțime de activități care nu vă vor lăsa să vă plictisiți, dar și restaurante care se remarcă datorită preparatelor tradiționale.