Close sidebar
Stiri

Iluminatul festiv va fi aprins în această seară în București

Iluminatul festiv

Luminițele din Capitală vor fi aprinse luni, 7 decembrie, potrivit declarației primarului general, Nicușor Dan.

Iluminatul festiv va fi alcătuit în mare din beculețele care s-au folosit și anul trecut pentru înfrumusețarea orașului.

„Nu am vrut să interfereze cu campania electorală, să fie consemnat ca un gest electoral. Mâine, imediat după încheierea acestei campanii electorale, aprindem luminiţele, pentru că e firesc ca de sărbători să avem luminiţe, să avem bucurie pentru copii”, a precizat, duminică, Nicuşor Dan.

Nicușor Dan
Nicușor Dan[Sursa foto: Hot News ]

În urmă cu două săptămâni, edilul menţiona că iluminatul festiv pe marile bulevarde bucureştene va fi „în linii mari” acelaşi de anul trecut, adăugând că este în vigoare un contract pe trei ani încheiat de o

companie municipală cu un operator privat, care va expira în acest sezon. 

„Din informaţiile pe care le am până la acest moment, contractul a fost semnat pe trei ani şi va expira odată cu această iarnă. S-au realizat lucrări pe 90% din ce prevedea el. Deci, în linii mari, o să avem aceeaşi decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut”, explica Nicușor Dan.