Close sidebar
Actualitate

Importanța educației financiare indiferent de domeniul de activitate

Cat de importanta este educatia financiara

Educația financiară este un domeniu de activitate despre care românii nu cunosc prea multă aspecte.

Cel puțin românii trecuți de prima tinerețe. Pentru că sistemul educațional din țara noastră nu pune accent pe educația financiară este unul dintre motivele pentru care românii sunt deficitari atunci când vine vorba despre economisirea banilor. Această situație are efecte negative asupra situației financiare, efecte care dacă nu sunt gestionate într-un mod corect pot căpăta accente dramatice. Din fericire, și în țara noastră au început să apară din ce în ce mai mulți consultanți financiari.

Este adevărat că aceștia nu ne pot învăța ceea ce nu am învățat în zeci de ani de zile însă ne pot ține pe linia de plutire din punct de vedere financiar. Și îi pot învăța pe cei din generațiile tinere tot ceea ce trebuie să știe atunci când vine vorba despre economisirea banilor sau despre realizarea unui plan de cheltuieli. Atât viitorii adulți cât și cei care în momentul de față trebuie să demonstreze că sunt foarte interesați de toate informațiile pe care ar putea să le acumuleze despre modul în care trebuie să fie gestionați banii astfel încât să nu apară probleme financiare.

Îți dorești ca fiul tău să nu treacă prin probleme financiare?

Este clar că fiecare părinte își dorește ca, copii pe care acesta îi are să nu treacă prin problemele financiare prin care părintele a trecut. Pentru că nu este de ajuns doar dorință trebuie ca părinții să ia frâiele în propriile mâini și să acționeze. Schimbarea comportamentului financiar este prima schimbare pe care trebuie să o facă părinții în cazul în care aceștia își doresc tot ceea ce este mai bine pentru copil. De asemenea, deschiderea pe numele copilului, a unui cont de economii este o altă măsură financiară care trebuie să fie implementată de către părinți. Implementând aceste două comportamente financiare dar și respectând sfaturile venite din partea specialiștilor care lucrează în cadrul companiei care oferă servicii de consultanță financiară, copilul tău va fi în siguranță din punct de vedere financiar. De această siguranță financiară se va bucura din momentul în care va împlini vârsta de 18 ani.

Cu siguranță că acesta îți va mulțumi în momentul în care va crește și va conștientiza care au fost sacrificiile financiare și nu numai pe care le-ai făcut pentru el. Pentru ca toate sacrificiile financiare pe care urmează să le faci să nu fie în zadar ține cont de sfaturile oferite de către consultanții financiari. Expertiza pe care aceștia o au dovedește că sfaturile pe care le oferă nu sunt doar vorbe aruncate în vânt.

Deciziile financiare nu trebuie să fie luate fără consultarea unui specialist

Cele mai bune decizii sunt luate de către specialiști! Această teorie este valabilă în toate domeniile de activitate. Așadar, atunci când vine vorba despre decizii financiare consultantul financiar este specialistul care poate răspunde cel mai bine la toate întrebările avute. Într-adevăr, românii nu prea sunt obișnuiți să ceară sfaturi de la specialiști însă această mentalitate ar trebui să o schimbăm pentru că după cum bine observăm nu ne aduce nimic bun. Ba dimpotrivă! Un astfel de specialist trebuie să fie consultat mai ales în cazul în care se planifică viitorul financiar al unei persoane, fie că este vorba despre viitorul financiar al copilului sau viitorul financiar al părinților care la un moment dat vor deveni bătrâni. Bătrânețea este perioada în care din punct de vedere financiar avem cel mai mult de suferit pentru că în această perioadă a vieții scad veniturile pe care le-am avut până în momentul în care am ieșit la pensie și cresc cheltuielile. Apariția diverselor boli este principalul motiv pentru care la bătrânețe cresc cheltuielile. Ținând cont de acest aspect ar trebui ca fiecare dintre noi să apeleze la un consultant financiar pentru ca acesta să îi ofere soluțiile pe care să le implementeze astfel încât bătrânețea să nu fie o corvoadă din punct de vedere financiar.

Viitorul financiar al oamenilor depinde și de cât de bine își fac treaba consultanții financiari

Cred că fiecare dintre noi ar trebui să învețe să dezvolte o relație profesională cu un consultant financiar pentru că acesta îți oferă sfaturile de care ai nevoie pentru a nu o da în bară din punct de vedere financiar. Astfel de relații sunt foarte normale în țările dezvoltate. Analizând nivelul de trai din țările în care o astfel de relație este normală cred că nu greșesc dacă afirm că este mai mult decât oportună o relație profesională între un client și un consultant financiar OVB Romania.

1. Optimizarea bugetului astfel încât să fie prevenite problemele financiare. Este un serviciu util pentru că trebuie să recunoaștem că mulți dintre noi ne confruntăm cu apariția problemelor financiare. Grație sfaturilor pe care le primim atunci când suntem învățați cum să optimizăm bugetul putem să evităm apariția problemelor financiare. Important este să avem disciplina necesară pentru a putea respecta sfaturile primite de la specialiștii care lucrează în cadrul OVB România.

2. Modul în care va arăta pensia ta este un alt serviciu oferit de către consultanții acestei companii. Pentru că așa cum am menționat deja, bătrânețea este perioada în care cresc cheltuielile este foarte important să ne asigurăm că pensia pe care o vom primi va fi suficient de mare încât să acopere nevoile avute.

3. Asigurarea sănătății. Sănătatea este cea mai importantă bogăție pe care o avem pe parcursul acestei vieți. Din nefericire, vor fi situații în care aceasta va fi zdruncinată, uneori mai puțin, alte ori mai mult. Pentru că aceste zdruncinături să nu te pună la pământ din punct de vedere al sănătății trebuie ca aceasta să fie foarte bine asigurată. Cum? Prin respectarea sfaturilor oferite de către consultanții care lucrează în cadrul OVB România.