Raluca Radu, o tânără în vârstă de 25 de ani, lansează, marți, 6 decembrie, alături de Bogdan Raba, un documentar inedit despre „Rânduri”, un obicei vechi din satul natal al Ralucăi: Muntenii de Sus, Vaslui.
„În rând!” își propune „să spună povestea rândurilor de flăcăi din Muntenii de Sus, un obicei cu totul special care, pe lângă un dans superb prin caracterul său brut, este o punte între noi, cei de astăzi și lumea strămoșilor noștri”, spune Raluca Radu.
Raluca Radu este cunoscută încă de mică drept una dintre cele mai talentate cânterețe de muzică populară din zona Moldovei. Când vine vorba de întreținut atmosfera, ea este omul potrivit la locul potrivit.
Bogdan Raba, pe de altă parte, este unul dintre cei mai cunoscuți videografi din zona Moldovei. Pe cei doi îi leagă o colaborare de ani de zile, așa că propunerea Ralucăi de a lucra împreună la visul ei, a fost una naturală.
Absolventă a Facultății de Etnologie din București, Raluca Radu este extrem de pasionată de tradițiile românești, așa că a decis să afle mai multe informații despre un obicei cu o tradiție de zeci de ani din Muntenii de Sus, Vaslui. Este vorba despre un dans numit „Rândurile”, un dans jucat doar de feciorii satului de Anul Nou și care a impresionat prin unicitatea sa.
„<Rândurile> este un obicei de Anul Nou care stârnește curiozitatea tuturor celor din zona pentru că vine cu o doză de „diferit” în raport cu obiceiurile similare. Organizați în Rânduri, tinerii merg din casă în casă, aducând urări de bine și dorindu-le gospodarilor un an îmbelșugat printr-o serie de dansuri performate în cerc și acompaniate de un instrument muzical numit trișcă. Acestea sunt însoțite de strigături specifice, care fie coordonează dansul, fie au caracter satiric și de armonizare a relațiilor de gen. Fiecare rând este alcătuit din 10-12 flăcăi, a căror vârstă să nu fie mai mică de 13-14 ani și să nu depășească pragul însurătorii”, descrie Raluca acest obicei.
Acest obicei impresionant nu a mai fost văzut în nicio altă zonă a țării, iar din primele informații, nimeni nu știa să spună de unde provine cu adevărat acest obicei. Din acest motiv, Raluca a și decis să studieze „Rândurile”, iar răspunsul cercetării sale se află chiar în documentarul pe care îl va lansa de Sfântul Nicolae.
„ Despre Rândurile din Muntenii de Sus, toată lumea spune ca sunt unice, dar nimeni nu a știut să-mi spună de ce, așa că am început să studiez. După 6 ani de cercetare am strâns un volum imens de magerial pe care visam să-l pot pune într-un film documentar. Întâlnirea cu videograful Bogdan Raba a făcut visul să devină realitate. Astfel că după un an de lucru intens, documentarul este gata!”, spune Raluca Radu.
Evenimentul de lansare a documentarului „ În rând!” are loc în colaborare cu primăria și consiliul local Muntenii de Sus. Astfel, toți cei care sunt curioși să afle povestea Rândurilor, sunt invitați, marți, 6 decembrie la ora 15:00, la Căminul Cultural din localitatea Muntenii de Sus.