Close sidebar
Stiri mondene

"Înainte să-mi ziceți că exagerez eu și sunt nebună. Uite poftim, a murit o fată". Erika Isac, despre cazul studentei la Medicină ucisă de iubitul gelos

[Sursa foto: Facebook, captura Video / colaj Radio Impuls]

Erika Isac, artista care a făcut furori cu piesa „Macarena”, în care vorbește despre hărțuire și abuzul asupra femeilor, a vorbit despre crima de la Timișoara.


In articol:

Andreea Morega, tânăra în vârstă de 20 de ani, a fost omorâtă prin înjunghiere de prietenul ei, un student la Medicină și Teologie. Potrivit apropiaților victimei, băiatul cânta în fiecare săptămână în corul Bisericii. Criminalul i-a aplicat victimei peste 30 de lovituri de cuțit, 28 dintre ele în zona gâtului și alte 3 în torace.

Din primele informații, între cei doi a izbucnit o ceartă, iar tânărul ar fi sărit la bătaie. Orbit de gelozie, Mirel a luat un cuțit din bucătărie și a început să o lovească. Când a văzut că fata nu mișcă, i-a așezat părul în jurul gâtului și a așezat-o întinsă pe pat. A încuiat-o în dormitor, s-a schimbat de haine, s-a spălat și a plecat cu verișoara lui, pe care a luat-o de la Facultatea de Sport și au plecat acasă.
Pe drum nu i-a spus nimic acesteia.

Colega de apartament a Andreei a alertat imediat serviciile de urgență, dar din păcate, salvatorii nu au mai putut face nimic. Fata era decedată de câteva ore. „avea corpul plin de tăieturi și părul aranjat în zona gâtului, ca să mascheze rănile”. Mai mult decât atât, polițiștii ajunși la fața locului au declarat că tânăra era „ aproape decapitată ”. Încătușat, cu fața zgâriată și o privire sfidătoare, Mirel și-a recunoscut fapta.

Erika Isac, despre cazul studentei la Medicină ucisă de iubitul gelos
Mirel Dragomir[Sursa foto: Facebook]

Citește și: De ce a omorât-o, de fapt, Mirel pe Andreea. Primele declarații ale ucigașului de la Teologie: ”M-am enervat foarte tare şi am luat două cuțite”

Erika Isac, interpreta piesei "Macarena", reacție vehementă la cazul petrecut în Timișoara

Erika Isac, artista care a făcut furori cu piesa „Macarena”, în care vorbește despre hărțuire și abuzul asupra femeilor, a vorbit despre crima care a îngrozit o țară întreagă: „ Din păcate nu mai e nimic ce putem rezolva acum.

Sincere condoleanțe familiei. Sper ca ea să fie într-un loc mai bun acum. Sper ca ăla să ia pe viață, psihopatul nenorocit, iar colegii lui să aibă grijă de el acolo. Tot ce pot să vă zic, fetelor, este că dacă aveți în vedere semne din astea de gelozie sau comportament din ăsta psihopatic de-a dreptul din partea unui bărbat agresiv verbal, agresiv fizic, care aruncă cu lucruri prin casă, înseamnă că nu știți la ce să vă așteptați de la el și că poate deveni imprevizibil. Am postat acum câteva zile un video despre violența domestică în care vorbesc despre câteva statistici, asta înainte să-mi ziceți că exagerez eu, că sunt nebună, că eu și restul exagerăm, că facem pe victimele...Da, suntem, uite poftim, a murit o fată...că era ăla gelos, cine știe ce filme avea ăla. Dacă vreodată aveți aceste semne din partea partenerului, fostului, vă recomand din suflet să purtați discuții cu el exclusiv în locuri publice sau să fiți asistate la domiciliu de o prietenă, de un prieten, coleg de la muncă,oricine, numai să nu fiți singure într-un apartament cu bolnavul, pentru că nu știi niciodată. Uite, ăsta, am văzut o poză cu tâmpitul și arăta a om care nu ar putea să rănească nici măcar un pluș. La primul semn de agresivitate: țipat, aruncat prin casă, pentru că nu tre să-ți dea o palmă ca să îți dai seama că are nevoie de terapeut, plecați de acolo, pentru că tu nu o să-l schimbi, ci psihiatrul. Dacă te iubea, nu țipa la tine.Un lucru pe care mi-l recomandă tatăl meu, pentru că este conștient de pericolele care mă înconjoară, mai ales ca femeie, este să țin mereu chestii de auto-protecție la mine, gen spray cu piper, electroșoc”, spune Erika Isac.

Andreea, studenta de la Medicină
Andreea, studenta de la Medicină [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Tatăl Andreei a presimțit moartea fiicei lui. Ce i-a spus tânăra înainte să fie ucisă cu bestialitate de iubitul ei: ”Am simţit că ea nu este vie”