Un incendiu a izbucnit marți, în jurul orei 17.40, în apartamentul unui bloc din Săcele, județul Brașov. După ce locatarii au sesizat oamenii legii, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale, de poliție și pompieri.
„S-au deplasat la fata locului 2 echipaje cu apa si spuma, o autospeciala de salvare la inaltime, un echipaj SMURD si echipa de voluntari de la SVSU Sacele, cu o autospeciala.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, un număr total de 40 de persoane au fost evacuate, iar alte 8, între care 4 copii, au avut nevoie de asistență medicală. Șase dintre persoane au fost scoase de către pompieri de la etajele 3 şi 4, cu ajutorul autoscării de salvare la înălțime.
.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că focul a fost pus intenționat, iar principalul suspect este un bărbat de 43 de ani, motivul gestului său fiind gelozia. Deși a încercat să fugă de la fața locului, bărbatul a fost prins de jandarmi, iar acum este audiat la Poliția Săcele.
„ Persoana în cauză a fost condusă la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii şi stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Activităţile sunt în curs de desfăşurare”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.