Pe scenă, INNA a oferit un mix perfect de hituri clasice, cum ar fi “Hot” și “Sun is Up”, alături de piese noi precum “Rock My Body” și “Dame La Mano”. Show-ul a fost condimentat cu două cover-uri speciale: “Callin’ You” și “How Deep Is Your Love”, care au făcut atmosfera și mai specială.
Evenimentele au început cu Olivia Addams, care a dat tonul serii cu energia ei unică. A fost pentru prima dată când Olivia și INNA au împărțit aceeași scenă, iar combinația a fost pur și simplu epică. În public, atmosfera a fost completată de prezența unor personalități poloneze precum Viki Gabor, Nikola Wielowska și influencerii Twins Style, care au împărtășit momentele memorabile pe social media.
Discul de aur în Franța pentru “Queen of My Castle”, piesă cu peste 15 milioane de stream-uri.
Discul de platină pentru “Rock My Body”, colaborare cu R3hab și Sash!.
Turneu în Statele Unite în orașe precum Los Angeles, Miami și New York.
Lansarea albumelor “Everything or Nothing” și “El Pasado”.
INNA este prima artistă din Europa Centrală și de Est care a colaborat cu Spotify Singles, alăturându-se unor nume precum Coldplay și Zara Larsson. Cu peste 10 miliarde de stream-uri și 9 milioane de ascultători lunari pe Spotify, INNA rămâne una dintre cele mai mari voci internaționale venite din România. INNA e aici să ne arate că visurile devin realitate și că muzica ei nu cunoaște granițe!
Citește și: INNA, record de vizualizări pe YouTube cu prestația și show-ul de la Untold Dubai 2024