• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri mondene

Inna, despre începuturile carierei sale muzicale: „Am cunoscut mai întâi cântece bisericești”

Inna, despre începuturile carierei sale muzicale: „Am cunoscut mai întâi cântece bisericești”
Inna, despre începuturile carierei sale muzicale [Sursa foto: Captură YouTube]
Inna a vorbit despre începuturile carierei muzicale și despre provocările pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor.

Inna este una dintre cele mai talentate artiste, fiind cunoscută la nivel internațional. Artista și-a construit cariera și imaginea cu pași mici, dar siguri. În prezent, cântăreața se poate bucura de un succes formidabil în domeniul muzical. În cadrul unui podcast, Inna a făcut câteva dezvăluiri despre începutul carierei sale.  Pentru că a iubit muzica de mică, vedeta a profitat din plin de toate serbările pentru a se manifesta artistic. Totodată, cântăreața le-a mărturisit tuturor că trăiește un vis și are momente când nu-i vine să creadă cât de mult s-a schimbat viața ei.

Inna este fascinată de succesul pe care îl are, spunând că a muncit foarte mult.

Inna
Inna[Sursa foto: Facebook]

„M-am născut într-o familie în care muzica era un element foarte important. Am crescut la bunica, pe perioada verii, când ai mei lucrau, iar bunica și bunicul meu mergeau la biserică. Am cunoscut mai întâi cântece bisericești, m-am apropiat acolo de muzică. Mama mea, până în luna a șasea de sarcină, a fost cântăreață și dansatoare.

Și eu am pornit pe drumul ăsta. La serbare, la grădiniță, nu spuneam o poezie, pentru că mi-era greu să învăț versuri fără să le cânt și atunci le cântam, și așa mai departe. Așa mi-a fost prezentată muzica. Încă am impresia că trăiesc într-un vis. Serios. Nu exagerez cu absolut nimic. Chiar am impresia că trăiesc într-un vis, din care, bineînțeles, nu vreau să mă trezesc."
, a spus Inna.  

Inna: „A fost cea mai mare provocare pe care am avut-o”

În continuare, Inna a dezvăluit că succesul nu a venit imediat, mai mult, a fost nevoită să depășească anumite obstacole. Potrivit spuselor sale, înainte de lansarea primei producții muzicale, artista a înregistrat un album ce nu a fost primit bine de public. După ce a lansat piesa „Hot”, Inna a susținut că nu avea încredere că este o piesă potrivită. Din fericire, hitul a cucerit radiourile atât din România, cât și din străinătate. 

Inna
Inna[Sursa foto: Facebook]

Înainte de piesa "Hot" a fost un album, un album care nu a avut succes. Am participat cu câteva dintre piese chiar și la Eurovision. Când ai o piesă care se face remarcată, e cu atât mai greu să scoți a doua piesă și a treia piesă, iar asta a fost cea mai mare provocare pe care am avut-o în perioada aia. Surpriza a fost să mă întâlnesc cu o piesă chiar mai bună decât prima, a patra piesă lansată, de pe al doilea album.

Și asta mi-a dat și mai mult curaj. Dar este foarte mult de muncă, este nevoie de noroc, este nevoie de o echipă, și în primul rând să-ți dai seama că pasiunea și meseria pe care ți-ai ales-o ai putea s-o faci și fără să fii plătit. Cam de acolo începe tot”, a mai adăugat Inna.