Irina Deaconescu și Cristi Manea s-au căsătorit religios la malul mării după o relație de mai bine de trei ani. Cei doi au împreună două fetițe superbe, iar anul acesta au făcut pasul cel mare și au spus marele „DA!” în fața preotului.
Ziua de ieri a fost extrem de specială pentru Irina Deaconescu și Cristi Manea, pentru că cei doi s-au căsătorit religios la malul mării. Fotbalistul și influencerița s-au pregătit intens pentru una dintre cele mai importante zile din viața lor, așa că nu au ezitat să le arate urmăritorilor imagini de la petrecere. La marele eveniment le-au fost alături familia și prietenii, dar și fetițele lor, care au fost în centrul atenției.
Irina Deaconescu și Cristi Manea nu au uitat nici de cei care nu mai sunt printre noi, astfel că au așezat mai multe scaune goale la ceremonia religioasă de pe plajă. „Acest loc este rezervat în memoria celor care ar fi aici dacă raiul nu ar fi fost atât de departe”, este mesajul care a fost așezat pe scaune și care le-a dat mari emoții celor doi îndrăgostiți.
Irina Deaconescu a ales să poarte o rochie albă, lungă, mulată, cu trenă, având umerii goi, dar mâneci lungi, care a strălucit în adevăratul sens al cuvântului. Frumoasa influenceriță a ales un machiaj simplu, care i-a evidențiat trăsăturile superbe, și-a prins părul într-un coc în formă de floare și a purtat și un voal foarte lung. Irina a arătat impecabil la brațul soțului ei, care a ales un costum simplu pentru marele eveniment. Cele două fetițe ale vedetei, Victoria și Venus, au întregit cadrul de poveste cu rochițele lor albe, ca de prințese.
„Nu vă gândiți că o să fie ceva complicat, dar detaliile alea mici contează. Îmi doresc să fie totul pe placul meu. Am așa o energie. Nu cred că înțelegeți. Nu-mi vine să cred că urmează nunta mea și e mai repede decât vă așteptați, dar asta o să vedeți pe YouTube, că o să fac niște vlogguri de tip documentar, ca să vedeți cum se desfășoară totul”, a spus influencerița în ziua marelui eveniment pe InstaStory.