Irina Loghin a intervenit ferm și cu multă indignare pentru a respinge zvonurile care au circulat recent despre prietena ei de-o viață, Maria Ciobanu. La 87 de ani, Maria Ciobanu, una dintre cele mai mari voci ale muzicii populare românești, s-a întors în România după o perioadă de cinci ani petrecută în Statele Unite.
Cu toate acestea, știrile false și dezinformările nu au întârziat să apară, generând un val de speculații privind starea sa de sănătate și chiar decesul artistei. Irina Loghin, profund afectată de aceste zvonuri, a decis să iasă public și să clarifice situația, oferind în același timp sprijin prietenei sale.
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu
Irina Loghin, în vârstă de 85 de ani, a mărturisit că este nerăbdătoare să se întâlnească cu Maria Ciobanu, care s-a întors recent în România după cinci ani petrecuți în Statele Unite.
„Eu și Maria suntem prietene de-o viață, am făcut turnee împreună, ne mai sfătuim, mă mai sună din America, unde locuiește de peste 20 de ani. De-abia aștept să o revăd, mi-a promis Ionuț, fiul ei, că ori o aduce pe ea la mine, la o cafea, ori mă duce pe mine la ea cu mașina. Maria și Ionuț sunt însă cam supărați că se tot scrie despre ea, pe Internet, că e pe moarte sau, mai rău, că deja a murit.
Dar, vai, și de mine de câte ori nu s-a zis că am murit! Acum vreo două săptămâni, unii deja m-au pus în coșciug, la cimitir!”, a declarat Irina Login, pentru Click!
În ceea ce privește zvonurile false care au apărut pe internet, Irina Loghin a exprimat clar supărarea sa și a Mariei, menționând că asemenea informații aduc multă suferință.
Pentru a combate aceste zvonuri și pentru a stopa dezinformarea, Irina Loghin a luat măsuri legale. „Am vorbit cu un avocat, ca să văd cine tot dă astfel de știri, ba că eu și Maria Ciobanu am murit, ba că eu fac reclamă la tot felul de produse medicale. Recent, cu ajutorul inteligenței artificiale, mi-au folosit vocea, pentru un spot publicitar. Mi-au copiat atât de bine vocea, ceva extraordinar, numai că acolo vorbeam fără pauză și clar părea ceva în neregulă, în rest, totul perfect. Mi-au luat și imaginea unde eram îmbrăcată într-un taior. Acolo, în spotul publicitar, spuneam cum că am suferit cu vezica urinară, că făceam pe mine, că foloseam pamperși și că, după ce am luat acel medicament, m-am făcut brusc bine. Mă tot sună lumea să mă întrebe ce-i cu acest tratament, bietele femei chiar cred că le face bine. Dar, de fapt, mi s-a folosit vocea, cu ajutorul inteligenței artificiale, ceea ce nu e deloc corect, voi acționa!”, a explicat Irina Loghin, detaliind situația incredibilă prin care a trecut.
Reacția lui Ionuț Dolănescu după ce s-a scris că mama lui a murit
Ionuț Dolănescu, fiul Mariei Ciobanu, a fost și el extrem de deranjat de zvonurile care au circulat și a ținut să clarifice că mama sa este sănătoasă. „Aș dori să menționez că mama este bine, sănătoasă, mulțumim Domnului că are mintea întreagă, este lucidă, are 87 de ani, nu sunt puțini ani. Este strigător la cer să se anunțe moartea Mariei Ciobanu, nu sunt de acord cu aceste zvonuri, care induc publicul în eroare. Ea va mai rămâne în România. Nu știu când se va întoarce în America, recent a venit sora mea din Los Angeles, cred că a vrut să o ia pe mama înapoi, săptămâna viitoare vor decide ce și cum. Iar în luna noiembrie voi pleca și eu peste Ocean, sunt și cetățean american, dețin acolo și o proprietate”, a declarat Ionuț.