Din cauza situației generate de pandemia de coronavirus, ultimele luni au fost extrem de dificile pentru artiști, motiv pentru care toate spectacolele și concertele nu au fost permise. Artiștii nu au putut să susțină cântări așa că au avut de pierdut pe plan financiar. Irina Rimes, una dintre artistele îndrăgite din România, a recunoscut că în această perioadă a fost nevoită să fie mai chibzuită în ceea ce privește partea financiară.
În podcast-ul lui Cătălin Măruță, artista a vorbit despre problemele financiare. Conform spuselor sale, aceasta nu se consideră nici bogată, dar nici săracă.
„ Sunt OK. Nu pot să spun că sunt bogată pentru că sunt lucruri pe care mi-aș dori să le fac, dar nu am resursele financiare necesare. De exemplu, acum nu îmi permit să mă duc într-o vacanță în Maldive sau oriunde.
Dar dacă este o necesitate să plec în Franța pentru că am acolo studiouri, nu o fac pentru că îmi fac vacanțe în Franța, ci pentru că trebuie să îmi dezvolt acest business. Din moment ce se dezvoltă proiectul, devine un business. Muzica e în studio și la concerte. În rest este o strategie foarte bine definită. Depinde despre ce vorbim. Dacă trebuie să învestesc niște bani, găsesc. Iau de la mine, fac niște contracte de imagine, dar dacă trebuie să plec în Maldive acum, să îmi fac o vacanță pentru mine, nu mi-aș permite.
Suntem în pandemie și nu știm când o să revenim la evenimente”, a declarat Irina Rimes.
Irina Rimes, momente dificile
Pentru că avea nevoie de bani, Irina Rimes a mărturisit că au existat momente când vindea melodii „O făceam strict pentru bani, pentru că nu puteam să ne întreținem.(...) Eu și Andi înainte de piesa „Visele”, noi distram copiii, dar banii câștigați de acolo nu ne ajugeau.
Ne-am dat seama că putem scrie piese împreună voce- chitară. Ulterior, ne-am dat seama că putem să le vindem în Republica Moldova. Nu puteam să cerem foarte mulți bani pentru că acolo industria muzicală nu este foarte dezvoltată.”, a mai adăugat Irina Rimes.