Daniel Onoriu și-a luat prin surprindere toți apropiații și fanii în momentul în care a anunțat că divorțează de Isabela, femeia care i-a fost alături în cele mai grele momente și care l-a îngrijit de-a lungul refacerii de după cele 55 de zile de comă.
„Eu abia aștept să divorțez și ea mă acuză pe mine că fac manevre la Judecătorie?! Păi, ce putere am eu la Judecătorie?', a declarat pilotul, pentru Click!
La scurt timp după declarațiile lui Daniel Onoriu, Isabela a răbufnit și a explicat concret cum este situația.
"Eu nu mă cobor la nivelul lui de vocabular. Cum am mai spus și în alte interviuri, eu nu pot fi trasă la infinit într-o continuă denigrare. Justiția în România își face treaba exact cum trebuie. Greșești, în fața legii plătești! De peste 6 luni fostul soț este în arest la domiciliu, din cauza acțiunilor lui contra mea. Încălcarea ordinului de protecție și amenințări cu moartea în formă continuată, plus violare de domiciliu. Am depus actele de divorț în luna septembrie a anului trecut. De atunci a început în media și pe rețele sociale, o întreagă acțiune de denigrare împotriva mea", a declarat Izabela Onoriu, pentru Viva.ro .